La prima ta întrebare, frate Ioan, aş fi fost ispitit să spun: „Da, sunt pregătit. Ba chiar doresc acel moment al trecerii, după care Îl vom cunoaşte pe Domnul cu adevărat şi ne vom regăsi, nădăjduiesc, toţi cei care ne-am iubit în viaţa asta”. Iar cu privire la teamă aş fi zis, ca şi Ana Maria N, că nu mă tem decât de a pierde iubirea lui Dumnezeu (de la părintele Galeriu citire). Şi asta m-ar fi plasat, cred, în ceata iubiriştilor.

Mai amintindu-mi, însă, de viaţa mea trecută şi prezentă, mi-am dat seama de marea responsabilitate a fiecărei clipe pe care am trăit-o şi pe care o trăiesc, şi că fiecare din ele poartă în sine Judecata. Suntem fiinţe răspunzătoare. Adică suntem chemaţi să răspundem chemării lui Dumnezeu şi a semenilor. Şi, privind în urmă văd oameni pe care i-am dezamăgit, care au aşteptat de la mine ceva, iar eu n-am fost în stare să-mi frâng egoismul şi să le dau ce aveau ei nevoie. Iar în viaţa de zi-cu-zi sunt, din nou, atâtea chemări din partea lor, pe care le trec cu vederea, spunându-mi că nu mă privesc sau că mă depăşesc. Mă simt vinovat că nu fac acel efort de auto-depăşire care mi se cere, de jertfă de sine, adică. Acel efort pe care o mamă, spre exemplu, îl face atât de natural, dându-se pe sine în fiecare clipă copiilor, familiei, fără a-l mai conştientiza, în cele din urmă.

Cât priveşte chemările pe care Dumnezeu mi le-a adresat, la acestea am fost şi sunt şi mai surd. Păstrez în inima mea regretul de a nu-L fi ascultat atunci când m-a chemat prin gura duhovnicului meu sau printr-un cuvânt al Evangheliei. Şi dacă aş avea în minte mereu cuvintele Lui, mereu aş şti că mă ţin departe de El.
Cu toate acestea, Dumnezeu, care ne-a înfiat, nu-mi poate apărea niciodată înfricoşător. Cu atât mai puţin Hristos, care ne va judeca. Ştiu că voi primi (...era să spun „ce mi se cuvine”, însă nu după merite ni se va da, căci nimeni nu poate aduce ceva de la sine) ceea ce deja am ales în fiecare clipă a acestei vieţi şi-I voi mulţumi Domnului pentru dreptate, chiar de voi fi de-a stânga.
Cred că Judecata nu e decât evidenţierea, fără nicio umbră, a alegerilor pe care le-am făcut în fiecare clipă a vieţii. Ne vom vedea atunci aşa cum suntem, cu sufletele dezbrăcate de corpuri, în lumina orbitoare a Dumnezeirii, căreia nimic nu i se poate ascunde.