Filocalia - Capete de rugaciune - Calist Patriarhul
"Duhul Sfânt nu se face însusi sufletul omului. În acest caz omul ar fi una cu Dumnezeu în înteles panteist si pacatele savârsite de om ar fi si ale lui Dumnezeu, sau nu s-ar mai putea face nici o deosebire între bine si rau. Dar fara o prezenta si o lucrare a Duhului dumnezeiesc în sufletul omului, acesta n-ar putea duce o viata conforma cu ratiunea lui. Omul are în sufletul lui o ratiune si o libertate, dar ele nu pot functiona în modul deplin cerut de ele, decât în unire cu Dumnezeu, decât adapându-se din apa vie a Duhului dumnezeiesc. Este ceva analog cu faptul ca omul are plamâni sau ochi, dar fara aer si lumina, nici plamânii, nici ochii n-ar putea sa-si exercite functiile. sufletul este o floare, dar floarea are nevoie de soare si de ploaie pentru a creste si sa-si puna în valoare toata frumusetea si rodnicia virtuala a ei."
"Sa privim, dupa puterea noastra, deosebirea între lucrarea Duhului Sfânt si între lucrarea naturala a noastra si cele ce tin de ea si între lucrarea naturala a noastra si cele ce apartin ei. Vom vedea îndata ca nu e cu putinta ca noi sa fim în pace numai prin lucrarea noastra naturala. Caci pacea este roada adevarata a Duhului, ca si iubirea si bucuria duhovniceasca; este roada adevarata a Lui, pentru ca cei partasi de El sa se poarte cu îndelunga rabdare si cu blândete si sa fie în întregime plini de bunatate si sa faca parte si celor apropiati din bogatia Lui."
"Nici o lucrare naturala a noastra nu e despartita, de la sine, de vreo pornire sufleteasca, fiind miscarea vreunei parti a iutimii. Dar nici fara vointa nu se misca vreo lucrare a noastra, iar vointa în cel faptuitor atârna de pofta, precum în cel contemplativ de dorinta. De aceea în nici o lucrare naturala a noastra nu pot fi stinse pofta si mânia, daca vrea sa se împlineasca precum se cuvine."
"Lucrarea mai presus de fire a Sfântului Duh în inima nu-si are nasterea nicaieri în fire, ci este o aratare neînteleasa în cei miluiti de El. de aceea, ea se misca, sau, ca sa spun altfel, se aprinde, în chip vadit, fara sa vrem. Pentru aceasta nu are nevoie de nimic din ale noastre, câte sunt de trebuinta pentru lucrare, fie ca ai numi-o luminare, fie aratare a Duhului. Ea are nevoie numai ca cel partas de ea sa o priveasca fara tulburare în inima sa si sa se desfateze mai presus de fire.
De aceea, lucrarea dumnezeiasca, neavând nevoie deloc nici de vointa, nici de vreo pornire naturala spre a se pune în miscare, e vadit ca pofta si mânia ramân nelucratoare în ea. Si, ca sa spunem pe scurt, partea pasionala a sufletului (mânia si pofta) zace aruncata nelucratoare, lucrând din inima în chip mai presus de fire numai suflarea Duhului de viata facator. Iar mintea se bucura si e vie. De aceea, priveste spre Dumnezeu în pace si seninatate, cu toata nepatimirea si cu tot sufletul, asa cum se cuvine.
Este o analiza si o concluzie demna de remarcat a cauzelor si efectelor lucrarii omenesti si ale celei dumnezeiesti. Când se misca în noi o lucrare buna fara o pofta inferioara si fara mânie, e semn ca e de la Dumnezeu, sau de la Duhul Sfânt. Si atunci avem o bucurie curata de ea. Prin aceasta bucurie ne-o însusim, dar constatam totusi ca nu e de la noi. Iar bucuria este a mintii. Ea simte si viata cea noua aratata în suflet. Partea pasionala a sufletului, sau mânia si pofta, se afla într-o stare de nelucrare. De aici pacea cu care mintea contempla pe Dumnezeu si se bucura de lucrarea Duhului din suflet, care a dus la nelucrare, sau la nepatimire, partea lui pasionala. Nepatimirea este o astfel de stare de pace, nepasionala, care da putinta mintii sa contemple netulburata pe Dumnezeu, sau chiar si taina semenilor sai si a lucrurilor, taina ascunsa tot în Dumnezeu. Daca în scrierile anterioare se afirma simplu necesitatea curatirii de patimi si a dobândirii nepatimirii, pentru ca mintea sa poata contempla pe Dumnezeu, aici se explica trebuinta ca însesi puterile pasionale ale sufletului sa devina nelucratoare în acest scop, si modul cum se poate ajunge la aceasta."
Duhul ratacirii si al minciunii, desi PARE sa se miste în suflet fara vointa si pornirea celui partas la el, nu face nici partea pasionala sa se linisteasca, ci o misca si mai mult, si nu pune în lucrare nici iubirea fata de Dumnezeu, sau bucuria, sau pacea. Caci minciuna este fara rânduiala, schimbatoare si cu totul straina de pacea si seninatatea cea dupa Dumnezeu.
Filocalia - Capete de rugaciune Calist Patriarhul
Aici se arata pe deplin ca atata timp cat omul este necuratat, toate faptele sale cele bune, cuprind pacate si deci efecte ale lucrarii omenesti. pentru ca nu poate ca un om pacatos sa aiba in el Duhul Sfant care sa dea lucrare dumnezeiasca
omul are vointa, ratiune si dispune de alegerea propriilor actiuni. Atunci cand nu il cunoaste pe Dumnezeu sau il respinge, toate faptele sale bune sunt rezultatul lucrarii naturale a sale.
In el exista samanta sadita de Dumnezeu a iubirii, si a binelui insa este intinata si afectata de pacat. Deci omul care face un bine, indiferent de starea de credinta atata timp cat nu se curata de pacat prin cunostiinta si iubirea de Dumnezeu nu face decat fapte rezultate din lucrarea sa naturala, fapte moarte pentru ca sunt purtatoare de simtaminte rele: ori invidie, ori gelozie, ori mandrie, ori manie, ori pofta.
Atata timp cat purtam pacate, toate faptele noastre sunt intinate de pacatul respectiv. Si cand hranesc sau imbrac un sarman, acela este bucuros si imi multumeste, insa fapta este in interiorul meu sub forma unui simtamant purtator de pacatul ce il port in suflet.
oare cati din noi isi iau la cercetat cum se cuvine inlauntrul sau! Aceasta incepe odata cu paza propriei minti de ispite. cand vom reusi cu mintea sa pazim gandurile si ideile , vom vedea deslusit natura lor si vom reusi sa retezam pacatul inainte de infaptuire, cat este numai incoltit in minte.
Aceasta este o lucrare a schimbarii mintii de orientare doar spre Dumnezeu. Atunci si rugaciunea ajunge in minte netulburata.
Si vreti pe mine sa ma lamuriti ca exista mantuire in afara Bisericii lui Hristos? La omul rational, sanatos si fara neputinte si care a auzit de Hristos?
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
Last edited by dobrin7m; 13.01.2012 at 22:59:11.
|