Citat:
În prealabil postat de Yasmina
In cazul acesta subiectiv cu evreul din pivnita(din nou!)ceea ce afirmi mai sus s-au traduce cam asa:
Desi ai acceptat sa ascunzi un evreu,dandu-i aceluia speranta desarta ca va supravietui tocmai datorita interventiei tale,brusc ai o reflecsie interioara vizavi de corectitudinea respectarii unui adevar logic,care nu ajuta nimanui(ah,ba da!ajuta dusmanilor).
Asa ca te duci frumos la evreu si-i spui cu tot regretul ca pt fiecare om are Dumnezeu un plan iar pt el,vezi bine are planul gazarii "care este nesemnificativ in plan cu eternitatea",asa ca sa-l accepte bucuros ca tu esti crestin si trebuie sa spui adevarul si numai adevarul...
Imi pare comic...
In viata exista situatii cand crestineste trebuie sa-ti aperi semenii de raufacatori,asta fiind un exemplu clar de iubire al aproapelui.
Este mai presus Legea de Iubirea de semeni?
Oare Iisus nu a vindecat un bolnav in ziua de Sabbat?Sau trebuia sa le zica:"ramaneti bolnavi si in suferinta,caci Tatal Meu stie El ce planuri are cu voi"!
Printr-o extensie a comparatiei,ar trebui sa inchidem spitalele in ziua de Duminica pt a respecta cu strictete legea.
Ne pare rau,ai un accident duminica noi nu te putem ajuta caci respectam cu strictete legea si nu putem sa miscam un deget!
Dar te putem asigura ca Dumnezeu are un plan maret cu tine,degeaba te sperii asa si faci crizele astea,hai vino-ti in fire ca nu este nimic semnificativ daca traiesti sau daca daca mori!
Din nou,tragic-comic!
|
M-am gândit destul de mult dacă să răspund acestei intervenții care nu are nici o legătură nici cu subiectul discuției, nici cu ceea ce spusesem eu. Iar despre comparațiile acestea "prin extensii" voi vorbi atunci când voi găsi un topic deschis pentru astfel de teme.
Și ai dreptate: suntem tragico-comici cu toții. Și exact:
nu are nici o importanță pentru un creștin autentic dacă trăiește aici sau dincolo (adică, moare, după cum spui). Dar pentru asta trebuie să fii creștin și să ai încredere în Dumnezeu și să aplici acel "Facă-se voia Ta" (Tatăl Nostru) pe care nu-l luăm în considerare majoritatea "creștinilor". Păi, să lăsăm în voia Sa dacă așa ne rugăm zilnic. Dar orgoliul / mândria este mult prea mare ca să nu avem impresia că rezolvăm noi, totul, prin mijloacele noastre de iubiriști, în general, ai speciei umane (
), dar acri și incapabili să gestionăm relațiile cu cei de lângă noi (
, înțelegi ce vrei).
Și apoi, draga mea, nu am să-i spun acelui om persecutat că trebuie să-l trădez și nici n-aș face-o invocând nu'ș ce plan al lui Dumnezeu, dar sigur aș trăi cu convingerea că am mințit fiindcă nu am avut suficientă încredere în El.
P.S. Iubirismul n-are nimic de a face cu iubirea creștină, cu atât mai mult cu iubirea divină. E cam aceeași diferență dintre a face dragoste (a iubi) și a face sex (a iubiri). Adică, un soi de kitch și o deformare a mesajului evanghelic. Oricum, trăim în era iubiristicii creștine profunde. E de-ajuns "să răsfoiești" net-ul să vezi...de pildă, anunțuri matrimoniale creștine.
Iertare și Doamne ajută!