Citat:
În prealabil postat de zaharia_2009
este asisderea situatie in care sotia ta fiind gravida si facind o echografie medicul iti spune : bai, faceti avort cit mai repede , deoarece copilul vostru are o malformatie genetica si va fi un handicapat netraind cecit pina la 17 ani ! Adica nu am in cotro Doamne si trebuie sa mint sau este musai sa fac un avort ca iata Tu in ce situatie ma bagasi !! Exact precum desfrinatele care spun ca nu se pot lasa de desfrinare deoarece trebuie sa creasca copii pe care tot Hristos ii i-a dat !!
NB: te rog sa ma sfatuiesti in urmatoarea minciuna : sotia ta desfrineaza cu un barbat de care s-a gindit sa se si lipeasca social dar nu iti spune , din iubire pt. tine deoarece stie ca nu rezisti la asemenea veste si mai ales ca esti hipertensiv si ca exista posibilitatea sa faci o criza hipertensiva cu accident vascular , ci te minte si isi joaca in continuare rolul de sotie iubitoare !!! Este pacat minciuna ei sau nu , deoarece o face minata de dragoste si fata de amant dar si fata de tine ...
Fratilor nu va jucati cu sofismele satanei , ca are puterea sa va invirta pe degete atunci cind va mintiti ca nu mai puteti de dorul lui Hristos !!
Ti-am dat nenumarate exemple de minciuni aparent savirsite pt. bine (exact definitia sofismului) , te rog sa ma lamuresti care sunt pacate si care nu !
|
În primul rând, nu mi-ai răspuns la întrebare, ci mi-ai pus alte întrebări.
Apoi, ai recurs însuși frăția ta la sofisme, asociind păcatul minciunii cu păcatul sexual sau al uciderii de prunci.
Deși l-ai citat pe fratele Cezar, el a spus că nu crede că minciuna nu este un păcat în sine (sau intrinsec, cum spunea fratele Mihnea), ci derivă din relație cu o Persoană (sau persoană), părere la care subscriu. Cu alte cuvinte, sunt situații în care minciuna nu este păcat.
În exemplele date de frăția ta minciuna ar justifica păcatul pruncuciderii, respectiv ascunderea adulterului. Deci slujește păcatului, adică tatălui minciunii, nu lui Dumnezeu. Deci în aceste două situații minciuna este păcat.
P.S. Dacă soția și-ar justifica minciuna prin mila față de mine sau prin teama că aș face infarct, i-aș răspunde că n-ar trebui să se teamă de asta, pentru că răul cel mai mare l-a făcut atunci când m-a înșelat. Atunci m-a omorât sufletește, ucigând iubirea dintre noi. Moartea cu trupul, în cazul ăsta, ar fi doar o consecință firească infidelității ei.
P.P.S. păcatul minciunii cred că trebuie pus în aceeași categorie cu cel al „închinării la idoli”; cine îl ia ad-literam devine iconoclast.