[catehumen]

În prealabil postat de I.Calin

Oare, crucea de profesor nu implică și o anumită responsabilitate față de elevi, într-o măsură mai mică sau mai mare, și din punct de vedere moral, afectiv, ba chiar disponibilitatea de a-l consilia (chiar și 5 minute într-o pauză) pe cel care-l observi că se află într-o stare de depresie? Profesorii au tendința, uneori, să-și minimalizeze rolul formativ în favoarea celui informativ (rolul de la catedră fiind redus la acela de a-și preda materia respectând o anumită programă).
Crucea de părinte de a-ți educa copiii e anevoioasă și comportă greutăți insurmontabile mai ales pentru cei care de-abia își asigură traiul zilnic.
Iar crucea de elev este de a învăța, nimic mai adevărat, dar… spuneam înainte, n-aș vrea să intru în detalii legate de sistemul de educație. Fiindcă nici Dumnezeu nu-ți cere mai mult decât poți duce.
Și într-o atare stare de fapt (educație, programe de învățare ce depășesc, uneori, posibilitățile copiilor), ce s-ar putea face pentru acești elevi dpv emoțional? Cum i-ai putea determina nu să învețe (pentru că unii dintre ei nu pot), ci să se raporteze totuși pozitiv la viața lor și să nu transforme un examen într-o cruce inexistentă (adică, un "nimic" în raport cu mântuirea lui)?

Un mesaj foarte corect argumentat si corect .Felicitari ,ma bucur ca sunt romani ortodocsi care gandesc si vad invatamantul din aceasta perspectiva !