[Laurentiu]

Din „Povete duhovnicesti”
Sfantul Macarie de la Optina
Editura Egumenita

Cea mai gravă problemă pe care o desprind din scrisoarea ta este tocmai aceea despre care nu vorbeşti deloc, în legătură cu care nu ceri niciodată sfaturi şi la care te referi întotdeauna pe ocolite sau deloc, dar care se vădeşte limpede din fiecare rând. Mă refer la duşmănia dintre tine şi femeia ta.

În familia voastră este ca un cancer care, din câte îmi dau seama, sunt puţine speranţe să fie scos din rădăcini -în afară de cazul în care încetaţi amândoi, fără întârziere, să vă acuzaţi unul pe celălalt. Tu crezi - lucru evident - că ai întotdeauna dreptate. Iar ea, desigur, crede acelaşi lucru despre ea însăşi. Tu îi pui în cârcă o mulţime de acuzaţii grave sau fără nici o importanţă. Ea face la fel cu tine. Până când va dura situaţia aceasta? Unde o să vă ducă?

Cele mai importante acuzaţii ale tale împotriva ei sunt: hipersensibilitatea, orgoliul şi o părere exagerat de bună despre propria persoană. Dar chiar dacă acestea n-ar fi şi propriile tale slăbiciuni - căci este evident că aşa stau lucrurile -, tot n-ar trebui să te mânii într-atât, observându-le la ea. Vezi-ţi de propriile tale defecte!… De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7, 3).

Tot acest conflict pe teme economice şi de avere s-a iscat pentru că aţi uitat cu totul că familia voastră este - de fapt trebuie să fie - creştină. Iar familia este cu adevărat creştină numai atunci când fiecare membru al ei ridică greutatea celorlalţi şi când fiecare se învinovăţeşte pe sine însuşi. Amândoi aţi uitat lucrul acesta şi orice cuvânt al soţiei tale te străpunge ca o săgeată înmuiată în otravă. Acelaşi efect îl au şi cuvintele tale asupra ei.

Gândiţi-vă din nou la marele adevăr ce guvernează căsătoria creştină: bărbatul şi femeia sunt un trup. Oare lucrul acesta nu are drept consecinţă faptul că cei doi trebuie să aibă în comun toate bunurile? Pe când voi doi, chiar şi după atâta timp, încă mai ţineţi socoteli şi vă târguiţi în legătură cu valoarea averii. Pentru ce? Numai şi numai ca să găsiţi motive de ceartă!

Dacă nu vă luptaţi şi nu reuşiţi în cel mai scurt timp cu putinţă să readuceţi dragostea şi pacea între voi, degeaba încercaţi să puneţi lucrurile în ordine şi să găsiţi o rezolvare corectă chestiunilor legate de bani.

Smereşte-te pe tine, nu pe femeia ta! Iubeşte-ţi femeia, nu pe tine însuţi!

* * *

Nu este nevoie să-ţi spun cât de nelalocul ei şi cât de răutăcioasă este purtarea aceasta rece pe care o ai faţă de soţul tău. O caracterizezi ca un mijloc indirect şi viclean prin care te răzbuni pentru indiferenţa lui anterioară faţă de tine. Pe de altă parte, tu însăţi vezi limpede că, în felul acesta, păcătuieşti. Dacă ai constatat şi ai acceptat că este păcat, nu se poate în nici un caz să consideri că atitudinea ta este inevitabilă şi să spui că nu poţi în nici un caz să o schimbi, deşi, chipurile, îţi pare rău pentru ea. Lucrul acesta nu este adevărat. Iar poziţia ta este cu totul greşită.

Adu-ţi aminte ce este căsătoria: este o taină! Iar taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică (Efeseni 5, 32).

Adu-ţi aminte şi care este datoria cea mai importantă a soţilor: să se iubească şi să fie întotdeauna dedicaţi unul celuilalt, în orice împrejurare şi până la sfârşitul vieţii lor, supuşi unul altuia, întru frica lui Hristos (Efeseni 5, 21).

Faţă de bărbatul acesta, căruia eşti datoare să-i oferi, potrivit poruncii lui Dumnezeu, toată dragostea şi credinţa ta, tu nutreşti de mulţi ani un sentiment păcătos şi obraznic de răzbunare! Se pare că tu ai fost aleasă anume ca să-1 contrazici cu multă ardoare pe înţeleptul Sirah, care mi se pare că fără argumente spunea: Orice răutate este mică pe lângă răutatea femeii; soarta păcătosului să cadă pese ea. Răutatea femeii îi schimonoseşte obrazul şi-i întunecă faţa ca un sac (Înţ. lui Isus Sirah 25, 21; 19).

Roagă-te lui Dumnezeu să te întărească şi să te lumineze cu harul Său, ca să înţelegi că trebuie să-i ierţi pe aceia care ţi-au greşit. Numai aşa poţi să speri că vor fi iertate şi propriile tale păcate.

* * *
Dilema în care te afli este, cu adevărat, serioasă: eşti obligată să alegi între două modalităţi de a acţiona, şi amândouă - dacă vrem să vedem lucrurile corect - au un punct slab. Dacă dai banii aceştia bărbatului tău, vei încălca porunca ce spune că trebuie să asculţi de părinţi, de vreme ce mama ta ţi-a interzis categoric să faci lucrul acesta. Iar dacă refuzi, vei nesocoti practic miezul tainei căsătoriei: De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup (Efeseni 5, 31).

În asemenea cazuri, când una din porunci trebuie încălcată pentru respectarea alteia, Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să o încălcăm pe cea mai puţin importantă. „Când avem dinaintea noastră două rele, trebuie să alegem răul cel mai puţin grav”, spune Cuviosul Ioan, vorbind despre discernământ.

Pe pământul acesta, nici o legătură nu este mai puternică şi mai sfântă decât cea a soţilor între ei. Aşadar, corect este să fii de partea soţului tău, orice s-ar întâmpla. Nimeni nu poate să-ţi interzică să împărţi totul cu el. Absolut totul, nu numai banii: Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului (I Corinteni 7, 3).

Te mai preocupă ceva: trebuie să ţii secret faptul că ai dat banii bărbatului tău, pentru că, dacă află mama ta, o să facă scandal şi o să creeze probleme şi mai mari pentru toţi. Iar tu eşti, desigur, datoare să veghezi la menţinerea păcii în familie.

Ascultă: dă-i bărbatului tău cât are nevoie şi nu scoate la lumină nimic. Cu toate acestea, trebuie să ai deplină conştiinţă a celor două păcate ale tale: al neascultării şi al lucrării pe ascuns. Smereşte-te şi te roagă pentru iertare. Dar nu te îndoi că vei primi această iertare de la Dumnezeu. El cunoaşte inimile şi îngăduie astfel de situaţii ca să ne smerim în drumul spre desăvârşire.
Rugăciunea comună a soţilor este foarte plăcută lui Dumnezeu şi are multă putere. Poate chiar acesta este şi motivul pentru care vrăjmaşul încearcă să vă împiedice să vă rugaţi împreună. Nu este decât o altă încercare pe care Dumnezeu o îngăduie ca să dobândiţi experienţă în lupta voastră duhovnicească şi să deveniţi mai puternici ca înainte! Amintiţi-vă că în orice împrejurare smerenia este arma cea mai eficientă.