În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Catolicii obișnuiesc să pregătească de Crăciun Sfânta Iesle. Mare sau mică, mai bogat ornată sau mai sărăcăcioasă, orice parohie pregătește cu multă grijă Ieslea ei. De multe ori acest lucru este făcut de copiii parohiei, deși răspunderea e întotdeauna a preotului paroh, care ia foarte în serios această grijă. Trecând prin fața ieslei, oamenii au un moment de meditație, mirându-se că Regele lumii a ales să se nască în împrejurări așa de precare, când ar fi putut alege oricare mare palat. Se închină și îngenunchează în fața Pruncului, rugându-L să îi ajute. Oamenii mari (uneori și copiii) aduc daruri la iesle, pentru Pruncul Isus. Unii, dulciuri, alții ceva bănuți din buzunare, de care se bucură copiii ori săracii parohiei. În București există concurență inter-parohială privind cine face cea mai frumoasă iesle lui Isus. Părintele B. susține că nu există iesle ca aceea de la bisericuța lui: ce e drept e interesantă, ca să intrii în interiorul bisericii trebuie să treci mai întâi prin iesle, astfel încât scena din Betleem te înconjoară și te cuprinde. Dar, parcă ieslea de referință tot la Sf Iosif pe Gral Berthelot o vezi, anul acesta scoasă în fața catedralei, practic în plină stradă.
De unde vine acest pios obicei, al Sfintei Iesle ? Se pare că datează din anul 1224 și că este încă o contribuție pe care o datorăm Sf Francisc. În acel an, sfântul a dorit să participe la o Sf Liturghie mai specială: el, fiind cu frații săi în satul Greccio, unde era o mică peșteră, a dorit să amenajeze acel loc astfel încât să semene cu aceea din Betleem și să se oficieze chiar pe iesle. A vorbit despre acest lucru cu frații săi: zis și făcut: au încropit o iesle, au umplut-o cu fân și au pus în ea statueta Pruncului. Alții au adus celelalte elemente: îngeri, păstori și magi. Și, bineînțeles, o statuie a Sf Fecioare și una a Sf Iosif. Ca de obicei, sfântul a ținut predica, deși era diacon (el a refuzat preoția presbiterală, considerându-se prea nevrednic și murind ca diacon). Dar protos-ul îl delega mereu ca să țină predicile, fiind un predicator vestit. Cei din sat au fost uluiți de asemenea scenă liturgică, iar predica le-a mers la inimi. Câțiva au declarat altora, sub jurământ, că statuia lui Isus a prins viață, prefâcându-se într-un prunc real, care dormea. Sfântul l-ar fi luat în brațe și acesta i-ar fi zâmbit. Desigur, după atâta vreme, astfel de miracole sunt imposibil de confirmat, fiind catalogate de Biserică drept legende pioase. Dar obiceiul de a se face Sf Iesle de Crăciun și tradiția ca oamenii să se închine ei, a rămas secol după secol, până în ziua de azi.
Sfinte Francisc, iubitorule de copii, roagă-te pentru noi și ajută-ne, Sărăcuțule, să fim copiii lui Isus !
|