Ar fi multe de spus pe fraza asta... Domnul Dragomir scria azi pe un topic, facindu-si aparent mustrare publica (desi pantalonii atent croiti se poate sa nu ni se potriveasca ca urmare a postului, nu doar a imbuibarii), expresia teribila "toate ale porcului". Subliniind victoria trupului in fata duhului.
Si simt ispita de a dezvolta o paleta larga de aprecieri, explicatii si, pe ici pe colo cateva lovituri scurte. Dar n-o voi face. Iritarea produsa de modul cum dezvolti ideile imi aminteste ca rebelul e doar un copil speriat care si-a confectionat, neavind altceva la indemana, un scut de hartie crezind ca se apara... Ori s-a ascuns pur si simplu punind mana la ochi... Copil, de!
Asa ca aleg sa iti fac o propunere, incerc un fel de targ. Desi banuiesc (si chiar as pune pariu) ca nu vei face nici macar o clipa ce iti propun, totusi indraznesc sa te rog: gaseste cateva minute de liniste, singur cu tine si uita-te in aceste cuvinte ale tale CA INTR-O OGLINDA. Tine pentru tine ceea ce vezi. Apoi sa faci cum te-o lumina constiinta ta si Bunul Dumnezeu.


Am spus "uita-te" ca indemn spre a privi, desigur, precum si ca invitatie la uitare... de sine, de deprinderile obisnuite de a te percepe... Incearca o clipa, asa de dragul experimentului, o perspectiva diferita. Altfel. Mai putin batatorita.
Uite, iti daruiesc ca sprijin un poem, scris de Ioan Suciu, un tanar din Sibiu care a murit la 20 ani pe cand imi faceam eu armata acolo:

"Uita-te
o clipa...
Rasare
Soarele!..."

Poate poemul acesta ne va ajuta sa intelegem mai bine de ce, cand Dumnezeu statea in fata ochilor lor si vorbea in auzul lor, oamenii nu il vedeau decat pe "fiul teslarului" si nu aveau "urechi sa auda".
Nu prea uitau ei de ale lor, nu-i asa? Legea trupului batea in ei legea duhului, de acord? Vedeau doar un posibil eliberator care sa le aduca dezlegare de saracie si prigoana, nu-i asa? Un imparat evreu peste evrei. pentru o viata mai linistita, mai indestulata, cu afaceri prospere, cu copii si neveste etc. Trup si iarasi trup. Doar trup. Eventual in timpul liber, printre ragaituri si altealea, mai ziceau si-o rugaciune, mai citeau din Torra, mai jertfeau un berbecut etc.
Si, precum spui, acesti oameni care nu uitau de ei nici o clipa, dupa rastignirea Domnului faceau exact cum ai zis: se deziceau de El.
Pai ... nici o surpriza! Cum altfel?
Ca ei, intelegem acum, nu L-au cunoscut nici inainte nici dupa Jertfa. Niciodata. Nu s-au dezis, pentru ca nu aveau de Cine. Intrucat nu Il cunoscusera niciodata. Nu si-au luat ragazul de a deschide ochii si altfel decat pentru a vedea ceea ce erau obisnuiti sa vada, in impietrirea de mii de ori repetata a habitudinilor lor.
Dar altii L-au cunoscut. Si inainte si dupa si mereu...

Cei care au cunoscut candva Dragostea, fie si in copilarie, isi vor aduce aminte de Ea intr-o zi, la timpul potrivit.