Da Ioane,poate,ca de obicei,ai dreptate.Insa doare foarte tare si stii de ce,pentru ca nu poti uita acele clipe.Cum ne rabda Dumnezeu?Nu stiu,poate ar trebui sa-L intrebam mai des.Era un cantec atunci parca..,,Doamne, vino Doamne, să vezi ce a mai rămas din oameni…"Totul se va uita,nimanui nu-i va mai pasa.Victime si calai,toti vor fi invaluiti in uitare.Am ajuns sa cred ca numai Dumnezeu cu Judecata Lui va mai face dreptate.Unii se vor aseza la masa,impreuna,fericiti in aceste clipe.Altii,si acum,dupa atatia ani,vor privi in gol la un loc de la masa ce va ramine mereu liber.

Tot timpul imi spun ca a meritat,ca nu au fost ucisi degeaba.Fiecare zi,fiecare clipa,ma contrazice si totusi,undeva in mine,sper ca,undeva peste ani,cineva sa isi aduca aminte de ei,fara sa priveasca in urma cu manie,nu sa-i laude,desi ar merita,ci macar sa zica ,,Dumnezeu sa-i odihneasca-n pace".Il inteleg pe cel din Canada,eu m-am luptat multi ani cu acel sentiment groaznic,de furie,durere,tristete,dezamagire.Imi trece doar cand imi aduc aminte de niste clipe,si simt ca nu as avea dreptul sa simt asta cand altii au cazut strigand ,,Libertate!"de Craciun,atunci cand,iti mai aduci aminte cum se spunea ,,si-au luat portia de libertate".

Asta mi-as dori sa inteleaga cei mai tineri,ca multi dintre cei care au murit atunci sperau sa fie o lume mai buna,au si murit pentru asta,poate mintiti,poate inselati,poate niste visatori.Dar au platit cu viata pentru acel cuvant.Cum spunea Mantuitorul ,,Nu este dragoste mai mare decat sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai".

Nu mai trageti iar in ei oameni buni.S-a tras deja,nu pot sa moara de doua ori,ce ne-am dori asta in lasitatea noastra,doar noi putem sa ne ucidem incetul cu incetul,fara sa ardem niciodata,ca sa parafrazez ce spunea Ioan.