Citat:
În prealabil postat de catalin2
http://www.infosapientia.ro/LinkClic...id=103&mid=436
" Biserica și creștinii necatolici
15. Cu aceia care, fiind botezați, poartă numele de creștini dar nu
mărturisesc întreaga credință sau nu păstrează unitatea comuniunii
sub conducerea urmașului lui Petru, Biserica se știe unită din mai
multe puncte de vedere. Există, într-adevăr, mulți care cinstesc
Sfânta Scriptură ca normă de credință și de viață, dau dovadă de un zel religios sincer, cred cu iubire în Dumnezeu Tatăl Atotputernicul
și în Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul29, sunt însemnați cu
Botezul prin care sunt uniți cu Cristos, ba chiar recunosc și primesc
și alte sacramente în Bisericile sau comunitățile lor bisericești. Mulți
dintre ei se bucură și de episcopat, celebrează sfânta Euharistie și au
o evlavie deosebită față de Fecioara Născătoare de Dumnezeu30. La
acestea se adaugă comuniunea în rugăciune și în alte binefaceri spirituale
și chiar o adevărată unire în Duhul Sfânt, care cu darurile și
harurile sale lucrează și în ei prin puterea sa sfințitoare și i-a întărit
pe unii dintre ei până la vărsarea sângelui."
|
Deci, observăm un gradient: creștinii se află într-o situație cu atât mai bună cu cât comunitatea lor eclezială este mai aproape de Biserica Catolică. Toți sunt botezați, fiindcă altfel nu i-am putea numi creștini. Unii au mau mult decât atât și beneficiază de celelalte Sfinte Taine, sau chiar de descendență apostolică. Mai sunt creștini (acatolici) care au evlavie la Maica Domnului.
Mai observăm că acest pasaj practic afirmă că:
-botezul este valid, chiar dacă este săvârșit în afara Bisericii Catolice. Se știa acest lucru și dinainte de Conciliul Vatican II, nu e nimic nou.
-Duhul Sfânt este ceea ce îi face pe unii dintre creștinii acatolici să meargă în credință până la martiriu. Altfel, spus, Duhul Sfânt operează și în afara Bisericii Catolice. Iarăși se știa acest lucru și este evident din citirea Scripturii, precum și din simpla logică, chiar fără a citi Sf. Scriptură.
Citat:
Biserica și necreștinii
16. În sfârșit, cei care nu au primit încă evanghelia, se raportează
în diferite moduri la poporul lui Dumnezeu. În primul rând acel
popor căruia i-au fost date testamentele și făgăduințele, și din care
s-a născut Cristos după trup (cf. Rom 9,4-5), popor ales, iubit pentru
părinții lui: căci Dumnezeu nu-și ia înapoi darurile și chemarea făcută
(cf. Rom 11,28-29). Însă planul mântuirii îi îmbrățișează și pe aceia
care îl recunosc pe Creator, și printre ei în primul rând pe musulmani
care, declarând că țin credința lui Abraham, adoră împreună cu noi
pe Dumnezeul unic, milostiv, care va judeca pe oameni în ziua de
apoi. De asemenea, Dumnezeu nu este departe nici de aceia care, în
umbre și chipuri, caută un Dumnezeu necunoscut, căci el dă tuturor
viață, suflare și orice lucru (cf. Fap 17,25-28) și ca Mântuitor voiește ca toți oamenii să se mântuiască (cf. 1 Tim 2,4). Într-adevăr, aceia
care, necunoscând, fără vina lor, evanghelia lui Cristos și Biserica sa,
îl caută totuși pe Dumnezeu cu inimă sinceră și se străduiesc, sub
impulsul harului, să împlinească în fapte voia lui cunoscută prin glasul
conștiinței, pot dobândi mântuirea veșnică. Providența divină
nu refuză ajutoarele necesare pentru mântuire nici acelora care, fără
vina lor, nu au ajuns încă la o cunoaștere limpede a lui Dumnezeu și
se străduiesc, cu ajutorul harului divin, să ducă o viață dreaptă. Tot
ceea ce este bun și adevărat la ei este socotit de Biserică drept o pregătire la evanghelie și un dar al aceluia care luminează pe tot omul ca să ajungă să aibă viața. Dar foarte adesea oamenii, amăgiți de cel rău, au
rătăcit în gândurile lor și au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna,
slujind mai degrabă făpturii decât Creatorului (cf. Rom 1,21.25)
sau, trăind și murind fără Dumnezeu în această lume, se expun la
disperarea absolută. De aceea, pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea
acestora, Biserica, amintindu-și de porunca Domnului: „Predicați
evanghelia la toată făptura!” (Mc 16,16), se îngrijește cu zel de dezvoltarea misiunilor.
Asadar, din cate inteleg, BC e doar o cale mai buna, in rest se poate mantui oricine. Misiunile sunt necesare pentru cei ce se "expun la disperare absoluta".
|
Acuma, eu nu am susținut niciodată că documentele Conciliului Vatican II sunt exemple de claritate în exprimare. Vedem o foarte mare grijă în alegerea cuvintelor, care ar putea fi rezultatul unui proces îndelungat de dezbatere în Comiții în care au existat puncte de vedere deosebite. Nu e de mirare, de aceea îi zice "Conciliu", fiindcă unii zic una, iar alții alta: dacă toți ar spune una și bună, noi nu am mai avea nici o nevoie de concilii. Uneori, această grijă a alegerii cuvintelor și așezării în fraze poate ajunge până la lipsă de claritate. În această privință, există deosebire stilistică între documentele Conciliului Vatican II și cele ale magisteriului anterior. Este un fenomen care nu e specific acestui Conciliu, ci felului actual al exprimării oamenilor, lucru care merită dezvoltat cu altă ocazie. Deocamdată, să observăm că aceeași deosebire (formulare mai "alambicată", mai multă grijă de a nu da sentințe, fraze mai lungi, circumstanțiate, un mai mare număr de documente și lungime mai mare a lor) o vedem și dacă citim o carte de botanică sau una de drept din zilele noastre, față de una scrisă în secolul al XX-lea. Veți înțelege mai ușor făcând altă comparație: între tomurile de "Teologie dogmatică ortodoxă" a Pr. Stăniloaie și "Dogmatica" Sf Ioan Damaschin, care încape în orice buzunar și acoperă cam aceeași materie.
Acuma: față de un text care nu strălucește în claritate, avem întotdeauna mai multe chei de înțelegere. Una ar putea fi cheia în care citiți dv: cheia rupturii față de magisteriul anterior. Alta, cheia pe care o folosesc eu, este aceaa a continuității. Vedem și în acest text un gradient: una sunt cei care se închină mai puțin evident Creatorului decât Creației, așa cum sunt hindușii. Alta sunt cei care sunt monoteiști, precum musulmanii, alta sunt evreii. Singura noutate este abandonarea denumirilor clasice de "infides" și "perfides", adică "necredincioși" ("păgâni") și "rău-credincioși", în timp ce categoriile au rămas. În aceeași logică, noi nu mai obișnuim să îi numim pe frații ortodocși "cerularieni" sau "greco-schismatici", ci îi numim așa cum le place lor să se numească: ortodocși. Cam asta reflectă noutatea fundamentală a Conciliului Vatican II. Ce NU afirmă pasajul citat ? Aici un răspuns este mai evident decât la întrebarea ce anume afirmă. Ei bine, pasajul citat nu afirmă că cineva, dacă i s-a predicat Evanghelia și moare nebotezat, ar putea ajunge direct în Rai, la Ospățul cel Veșnic. Nici pomeneală. Spune de o chemare universală, dar la ce anume sunt chemați oamenii ? La Evanghelie. Vedem în ultimul mare paragraf că există două categorii de nebotezați:
Prima categorie e aici: Într-adevăr, aceia
care, necunoscând, fără vina lor, evanghelia lui Cristos și Biserica sa,
îl caută totuși pe Dumnezeu cu inimă sinceră și se străduiesc, sub
impulsul harului, să împlinească în fapte voia lui cunoscută prin glasul
conștiinței, pot dobândi mântuirea veșnică.
Deci, aceștia se pot mântui chiar și fără botez. Este ceea ce spune Biblia, iar noi nu putem face afirmații contrare Bibliei.
A doua categorie este aici: Providența divină
nu refuză ajutoarele necesare pentru mântuire nici acelora care, fără
vina lor, nu au ajuns încă la o cunoaștere limpede a lui Dumnezeu și
se străduiesc, cu ajutorul harului divin, să ducă o viață dreaptă. Tot
ceea ce este bun și adevărat la ei este socotit de Biserică drept o pregătire la evanghelie și un dar al aceluia care luminează pe tot omul ca să ajungă să aibă viața.
Aceștia sunt oamenii în cartierul (blocul) cărora s-a predicat Evanghelia, dar nu i-au dat curs. Oricâte atenuante le aduce acest text, nicăieri nu afirmă că aceștia se vor mântui fără botez. Faptele lor bune, "viața dreaptă" spune textul, reprezintă lucrare a Duhului ÎN VEDEREA primirii Evangheliei și nu ÎN LOCUL primirii Evangheliei.
Dl Erethorn, acela pe care ați ajuns, se pare, a-l abhora v-ar fi dat, probabil un răspuns mult mai scurt decât al meu. Cred că v-ar fi spus că nu poți fi condamnat dacă nu ai fost citat. Dacă ești citat, a ajuns citația la tine, dar nu i-ai dat curs, atunci da, poți fi condamnat.
Mă întrebați, cu altă ocazie: bine-bine, dar atunci la ce mai sunt bune citațiile ? Pentru ce Biserica mai caută să-i convertească pe oameni, dacă știe că ignoranții se pot mântui, pe când cei cărora li s-a predicat, dar nu s-au botezat "în apă și în Duh" nu se pot mântui ? Altfel spus: dacă Biserica știe că cel căruia i s-a dat vestea și alege să nu fie botezat nu se mai poate mântui, pe când înainte de a i se predica Vestea se putea mântui, atunci pentru ce să se mai predice, ca să facă rău oamenilor ? Răspunsul îl auziți la fiecare Sf Liturghie răsăriteană: fiindcă Dumnezeu voiește ca toți "la lumina adevărului să ajungă" și asta i-a poruncit Bisericii să facă: să predice adevărul. Ca să ne continuăm paralela juridică: dacă eu aș fi complet alienat și aș face un lucru în mod obiectiv foarte rău, să spunem că aș ucide pe cineva, niciun rege din lume care este drept nu mă va condamna, ci mă va ierta în baza faptului că sunt inocent. Dar, nu ar fi mai bine să cunosc ce e OK și ce nu e OK, și, cunoscând, să aleg binele ? Orice rege bun, asta își dorește de la supușii săi.
Last edited by Mihnea Dragomir; 25.12.2011 at 13:56:57.
Motiv: limpezire text
|