[Mosh-Neagu]

Aceasta intamplare a avut loc intr-o simpla familie sovietica, in orasul Kuibasev, acum Samara, la inceputul anilor 50. Mama si fiica se pregateau sa intampine anul nou. Fiica Zoia si-a invitat prietenele si prietenii la o petrecere cu dansuri. Era postul Craciunului, iar mama fetei, credincioasa, a rugat-o sa nu faca petreceri. Fiica n-a vrut s-o asculte, iar mama, vazand asta s-a dus la biserica sa se roage.
S-au adunat oaspetii, iar prietenul Zoei, pe nume Nicolai, inca nu venise. Au inceput dansurile fara ca sa-l astepte. Toti dansau, numai Zoia a ramas singura si de necaz, a luat icoana Sfantului Nicolae si a zis: "Iata o sa-l iau pe acest Nicolae si-o sa dansez cu el", neascultandu-si prietenele si zicand ca daca este Dumnezeu, ma va pedepsi. Au inceput din nou sa danseze, un dans, doua si s-a ridicat o galagie de neinchipuit si s-au aprins niste lumini orbitoare. De frica au fugit toti din camera. Numai Zoia a ramas sa stea, cu icoana la piept, impietrita si rece ca marmora. Toate incercarile doctorilor sositi de a o readuce la o stare normala au fost zadarnice. Seringile se indoiau si se rupeau, ca si cum ar fi dat de piatra. Au vrut s-o ia la spital, dar n-au reusit s-o urneasca din loc, picioarele ii erau parca lipite de podea. Dar Zoia traia, desi din acel moment nu putea nici manca, nici bea.
Cand s-a intors mama acasa si a vazut cele intamplate, si-a pierdut constiinta si a fost dusa la spital, de unde s-a intors doar dupa cateva zile - credinta in Dumnezeu si rugaciunile pentru iertarea fiicei i-au restabilit puterile. In primele zile casa era inconjurata de o multime de oameni: credincioi, medici, duhovnici si pur si simplu curiosi. Dar peste un timp, locuinta a fost inchisa pentru public si pazita ziua-mprejur de cate 2 politisti. Unii dintre politisti au incaruntit auzind-o pe Zoia strigand strasnic la miezul noptii. Noptile la rand, mama se ruga langa ea. In a treia saptamana din postul mare a venit un staret si a rugat pe politisti sa-l lase s-o viziteze pe Zoia dar a fost refuzat. Staretul a venit si in ziua urmatoare, dar a fost refuzat din nou. A treia oara, de ziua Buneivestiri, staretului i-a fost permis sa intre. Politistii au auzit cum el a intrebat-o pe Zoia: "Ei ce, ai obosit sa tot stai?" Dupa un timp oarecare, politistii au vrut sa-l lase pe staret sa iasa de acolo, dar nu mai era. Toti sunt convinsi ca a fost chiar Sfantul Nicolae. Asa a stat Zoia 4 luni(128 de zile) pana la Paste. Dupa Pasti Zoia si-a revenit, muschii i-au redevenit vii. Au pus-o in pat, dar ea continua sa le spuna la toti sa se roage. Toate cele intamplate atat de mult i-au impresionat pe cei din oras si din imprejurimi, ca multime de oameni, vazand minunile, s-au intors catre credinta. Se grabeau la biserica, la pocainta. Cei nebotezati se botezau. Cei ce nu purtau cruce au inceput sa poarte. Erau atat de multi oameni ca nu ajungeau cruci pentru cumparatori. In a treia zi a Pastelui Zoia a trecut la cele vesnice, dupa un drum greu de 128 de zile de rugaciuni inaintea lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor. Duhul Sfant i-a intretinut viata tot timpul acela, scotand-o din pacatele de moarte, pentru ca in ziua Invierii sa invieze si ea spre viata vesnica.