Vorbesc ca fost pacient, aflat in terapie scurta cu internare, apoi tratament medicamentos aproximativ 6 luni, apoi psihoterapie de grup aproape 3 ani.
Tulburarea mea a fost depresie cu complicatii etilice. Si consider ca am trait in iad sau, in orice caz, in ceva asemanator.

Am fost ajutat (acceptind de la bun inceput ajutorul, intrucat aveam o anumita constienta de ansamblu asupra situatiei mele) pe toate caile: medicamentos, psihoterapie si, la momentul potrivit, m-am apropiat cu sufletul deschis de Sfanta Biserica.
Toate laolalta, pe parcursul a aproape 3 ani, m-au scos din groapa in care zaceam.
Cunosc oameni cu aceleasi suferinte care au beneficiat doar de terapie de grup sau tratament medicamentos, cu succes stabil (fara recaderi). Dar recomandarea specialistilor si a pacientilor este in general catre folosirea tuturor remediilor amintite.
Personal nu cred ca ar trebui sa fie secrete in acest domeniu. Boala sufleteasca e teribila, suferinta psihica si afectarea celor din jur necesita intreaga atentie. Din observatii si din studiile de specialitate consultate, consider ca in Romania suntem foarte departe de constientizarea (macar) gradului de afectare a sanatatii mintale. Alcoolismul poate fi socotit o boala cvasigenerala, cu efecte devastatoare mai ales in randul tinerilor. Iar educatia, preventia, sunt extrem de modeste, limitate la sfaturi superficiale si abordari neprofesioniste. Scoala ar avea nevoie de o implicare mult mai serioasa.
Mentionez ca in Biserica, dupa convingerea mea, avem toate mijloacele pentru a depasi marile momente de impas. Afirm aceasta in baza experientei personale.
Singura conditie pe care cred ca este necesar sa o indeplinim, este sa cadem la pocainta, in Biserica, inaintea Multimilostivului nostru Dumnezeu, Doctorul si Mantuitorul nostru, Iisus Hristos, laudat fie in vecii vecilor! AMIN+