Cam asa se vede din cartile pe care le-am citit recent - "Staretul meu Gheron Iosif Isihastul", de pilda.
Aici gasim cateva trimiteri la obiceiul celor din obstea Staretului de a consuma cafea inainte de priveghere. Sunt afirmatii clare: in lupta contra somnolentei la rugaciune, se obisnuia consumul de cafea.
Am intalnit si in alte lucrari despre viata sfintitilor rugatori, obiceiul de a bea cafea in sprijinul lucrarii rugaciunii.
Probabil ca oamenii cu anumite temperamente, cu anumite particularitati care tin de tipologiile neuropsihice, au nevoie de cafea precum avem nevoie de apa sau aer. Poate ca mai sunt si alte motive, cunoscute doar de cei care duc lupta aspra a nevointelor (iar nu ca mine, care doar vorbesc despre ele).
Ciudata mi se pare insa practica (relatata de preoti de-ai nostri, pe care ii cunosc, si care au avut intalniri cu preotii greci), destul de raspandita, a preotilor greci de a consuma opiu sau tigari pentru a favoriza (sic!) starea psihica la inceperea slujbei, a rugaciunilor...

Ce sa mai zic... vad ca e nevoie de multa flexibilitate ca sa nu te smintesti de-a binelea intre atatea informatii contrare...

Oare pe cand vom fuma pipa pacii, ca indienii despre care citeam in copilarie, in loc sa ne strangem mana, intru dragoste frateasca...
Vor fi fiind unii care vor zice, nu-i asa, ca nu conteaza pe ce cale obtinem pacea, doar pace sa fie.
Stiu si eu?...

P.S. Cand am inceput sa lucrez cu mai multa daruire rugaciunea, va marturisesc, nu mai simteam nevoia de cafea, tigari sau altele... Bucuria si/sau linistea din timpul rugaciunii, precum si dupa, erau cu mult mai pretioase decat surogatul viciilor mele. Apoi am cazut, din mandrie si lipsa de paza, asa incat zilele acelea cand dulceata rugaciunii ma insotea permanent sunt, vai mie, amintire. Dar a ramas certitudinea: "Bun este Domnul!" Laudat fie in veci!+