"Smerita cugetare, patrunzand in adancurile sufletului si cazand ca un bolovan greu intr-insul, il apasa si il frange cu atata putere, incat ii stoarce toata taria intr-un parau neretinut de lacrimi; iar mintea i-o curata de toata intinaciunea gandurilor, facand-o sa ajunga la vederea lui Dumnezeu, ca Isaia, si sub lucrarea Lui. Caci zice Isaia: Vai mie, ca sunt pierdut. Caci om fiind si avand buze spurcate, locuiesc in mijlocul unui popor cu buze necurate. Si am vazut pe Domnul Savaot cu ochii mei" - Isaia 6,5 (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta a doua a capetelor naturale, despre curatia mintii, c.26, in Filocalia VI).
Pornind de la aceste cuvinte, Parintele Staniloae subliniaza ca "lacrimile sunt semnul ca sufletul si-a inmuiat invartosarea inchisorii in sine, ca s-a eliberat de sine, ca s-a deschis Duhului dumnezeiesc. Relatia intima cu alta persoana, dar mai ales cu Dumnezeu, se manifesta intr-o stare de simtire, opusa rigiditatii. Acum e simtit Dumnezeu.
Smerenia e simtita intr-adevar ca un bolovan greu, care apasandu-i nevoitorului propria fiinta, ii inmoaie taria invartosata, prefacand-o in siroaie de lacrimi. Numai asa sufletul se deschide lui Dumnezeu" (nota 431).
Last edited by George.m; 01.11.2011 at 00:28:56.
|