Richard,
Dar omul Flavius, iertata sa-mi fie analogia, nu exista in acelasi mod precum o piatra sau precum un tigru. Ci exista ca o fiinta constienta de sine, ca orice alt om de pe aceasta lume. Aceasta constiinta de sine care este totodata si constiinta faptului ca va muri, este cea care ii cere omului la modul imperios sa-si caute un sens, sa-si caute nemurirea, sa-l caute pe Dumnezeu ca cel ce ne daruieste aceasta nemurire, si sa spere ca-l va intalni.
Ganditi-va putin, poate omul sa traiasca ca om, adica ca fiinta constienta, numiti cum vreti aceasta constiinta (o puteti considera la limita o boala, dar e o boala specifica omului, care face parte din conditia umana), poate deci omul sa traiasca ca om fara sa spere?
Nu cumva, incetand de a spera, se aseaza impotriva propriei lui conditii de om?
|