[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Chiar crezi ca stii tu in inima cui poate sau nu poate intra Hristos (crezi ca are Dumnezeu vreo neputiinta)? Crezi ca stie lutul ce face olarul?

"Noi avem propriul nostru motiv pentru pierderea chefului şi pentru răcire. Ele sunt
inevitabile pe calea spre izbândă. Se potrivesc cu zicala: „De un mal s-a-ndepărtat, la celălalt
n-a acostat”. Este un fel de stare de cumpănă, care nu este de început, iar apoi, pe drum, mai
revine din când în când... Inima nu s-a desprins încă complet de cele sensibile, şi nici nu s-a
înrădăcinat în cele duhovniceşti. Chemări dintr-o parte şi dintr-alta o vor ameţi şi o vor învălui
în ceaţă pentru o vreme... de aici, indiferenţa şi lipsa de chef... Trebuie să răbdăm puţin şi va
trece...
Iată, deci! Să ne nevoim câte puţin cu răbdare şi cu dăruire faţă de Domnul. Puţin a
rămas! Va veni ceasul, când ne vom înfăţişa în faţa Domnului şi ce-I vom spune? Că ştim să
dansăm, să vorbim franţuzeşte, să apreciem cu se cuvine piesele de teatru? Vai nouă!
Cumplită nenorocire! Atunci ne vom zbate de colo-colo, dar va fi prea târziu... Dă-ne,
Doamne, o clipă, o clipă să ne căim! Iar dacă nu ni se va da... este pentru că am tulburat
rugăciunea cu baluri şi cu teatre..." Sf. Teofan Zavoratul

ei, iata, sa ne nevoim un pic cu rabdare si daruire. Iaca omul trebuie sa se nevoiasca, sa rabde. Daca este nevoie de nevointa si rabdare pentru a dobandi Duhul Sfant asta nu inseamna ca Dumnezeu are neputinte.

iata aici o sminteala ce spuneti. "inima in care poate sau nu poate intra Hristos" pai aici e vorba de putinta lui Hristos? despre asta este vorba? care va sa zica Hristos intra in orice inima fie ea si murdara ca doar poate, nu , doar El nu are nici o neputinta.
Deci la o parte cu Sfanta Traditie, la o parte cu tot ce ne invata sfintii , la o parte cu tot. Si ce daca inima mea e murdara ca la Domnul toate sunt cu putinta si intra Hristos si in inima mea murdara. mai sa fie, curata nebunie.

Ia uite aici ce spune un calugar atonit in scrierea "Vedere duhovniceasca":

"Deoarece împãratul ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, curat fiind si mai presus decât
orice curãtenie, nu intrã la întâmplare în inima murdarã, nesocotitã si nepregãtitã, pentru
cã se spune: "In inima nesocotitã Dumnezeu nu va intra, iar de va intra, grabnic va iesi".
Ci intrã în inima socotitã, pregãtitã si curatã. Ascultati pe proorocul David, care zice
despre aceastã pregãtire a inimii astfel: "S-a pregãtit inima mea", apoi "Voi slãvi si voi
cânta în slava mea", ceea ce aratã cã mai întâi trebuie sã ne pregãtim inima curatã pentru
primirea lui Hristos si, dupã ce îl primim în inimã pe Hristos, putem sã spunem
rugãciunea si sã o avem fãrã încetare în inima noastrã, bucurându-ne si veselindu-ne,
dupã cum spune Apostolul: "Strigând si cântând în inima noastrã Domnului".
Iar pregãtirea inimii este aceasta: postul permanent, chinuirea si ostenirea fãrã mãsurã a
trupului, umilirea excesivã. Pentru cã, pe de o parte, postul neîncetat curãteste trupul
postitorului de lucrarea si de materia poftei celei rele, pe de altã parte ostenirea trupului
mordficã zvâcnirile necuviincioase ale cãrnii, iar umilirea exageratã aduce rugãciunea si
devine, într-un anume fel, ca o prevestitoare a acesteia. Precum steaua de dimmeatã ne
aratã si ne vesteste cã peste putin timp va rãsãri soarele strãlucitor, care odatã rãsãrit va
lumina cu razele sale lu mea întreagã, tot asa si umilinta binevesteste celui ce se
pregãteste vestea cea bunã a mângâierii si-i aduce la cunostintã cã din clipã în clipã
rugãciunea va sosi în inima lui. Odatã venitã rugãciunea, aceasta va lumina sufletul si
inima si mintea cu razele luminoase si strãlucitoare, care izvorâsc în chip sensibil din
numele lui Hristos."

Acesta este temeiul pe baza caruia eu am spus: Hristos nu intra in inima necuratita. Si mai e un temei. Eu insumi: la mine vad asta. Insa cu cat curatesc mai mult, cu atat vad mai multe pacate dar ma bucur sa sper ca voi intrezari asa prin ceata parca pe Hristos, inlauntrul meu. Asta este nadejdea mea.
tine mintea in iad si nu deznadajdui.
Eu ma gandesc ca aceasta trebuie sa fie nadejdea tuturor si sa nu se piarda cu firea gandind ca doar cand or fi complet despatimiti vor cunoaste pe Hristos pe deplin , pierzandu-si nadejdea si speranta.