Citat:
În prealabil postat de oana72
A judeca este firescul ratiunii si nimeni nu cere sa ne indobitocim renuntand la judecata. Osandirea este rea, nu judecarea.
|
Aceasta este esența răspunsului la chestiunea ridicată.
Adesea vedem și auzim porunca "să nu judeci" în context impropriu. Folosită ca replică tăioasă. Adică cum, vii dumneata să îmi spui că am băut cam mult și e cazul să mă culc ? Să nu îndrăznești să mă judeci ! Ești de părere că fac rău că mă culc cu asistenta mea pe birou în timp ce nevastă-mea stă acasă și calcă rufele copiilor ? Păi ești împotriva lui Isus, Care ți-a spus să nu mă judeci ! Mă sfătuiești să fiu mai puțin pizmaș ? Păi ia vezi-ți de bârna din ochiul dumitale ! Nu mă judeca !
În realitate, ceea ce Domnul ne interzice prin porunca "să nu judeci" nu este aceea de a face judecăți morale, ci de a judeca starea sufletului cuiva. Este foarte bine să-i spunem fratelui nostru când credem că greșește, dacă acest lucru i-ar fi spre îndreptare. Dar starea sufletului său, adică dacă este în stare de grație sfințitoare sau în stare căzută, nu avem de unde să o cunoaștem: numai acest fel de judecată este rezervată Fiului și, într-o anumită măsură, duhovnicului în cadru sacramental, prin gura căruia Dumnezeu ne vorbește.
Noi știm doar despre puțini oameni că s-au mântuit cu certitudine: sunt sfinții pe care Biserica ni-i propune ca exemple. Despre un singur om știm cu siguranță că a fost damnat: fiul pierzării, fiindcă știm asta de la Isus. (Unii teologi spun că, de fapt, nici despre el nu știm sigur, fiindcă Isus se referă la starea sufletului aceluia la un moment dat, ceea ce nu ar exclude o eventuală penitență de ultim moment). În fine, una peste alta, numai despre Iuda avem unele argumente biblice în a susține că e damnat. Despre nimeni altcineva nu știm asta, nici despre Stalin ori alți ticăloși manifești. Tot ceea ce știm este că unii oameni se mântuiesc, alții (probabil mult mai mulți) sunt damnați. Cine și cum, nu putem ști: să nu judecăm.