Este adevarat ceea ce spuneti,foarte adevarat.Eu cred ca ei,spre diferenta de noi,aveau cel mai puternic argument,in fata caruia nici un zid al raului nu poate sta fara sa fie naruit de lumina:siguranta mantuirii.O sa explic scurt ce inteleg prin asta.

Le-a spus Hristos:,,Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai.Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?"? Le-a spus.A mai spus Hristos ca daca nu vor fi precum copii nu vor intra in Imparatia Cerului?A spus.Pai ei exact asta au facut.Au crezut ce le-a spus precum niste copii isi asculta tatal,fara intrebari,fara dispute teologice steril care iti ucid sufletul.Ei au raspuns precum Marta: ,,Da, Doamne", I-a zis ea, "cred ca Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia sa vina in lume.".

Iar acesta credinta,in nici un caz doar declarativa ci transpusa in fapte,a dat roade.Si au facut exact ce le-a predicat Pavel:,,Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitati-va, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre."(Evrei 12:2-3)

Soldatul cand se uita la capetenia lui nu face altceva,urmeaza exemplul.Nu mai este din lumea pacatului,este nascut din nou,poate sa fie si ucis.Si ce?Trece de la moarte la viata,prin EL.Cine mai poate sta in fata unei asemenea nadejdi?Nimeni,istoria acelor timpuri o arata.Secerati ca snopii gata sa fie culesi,au stat in fata unei teribile dezlantuiri a raului,o lupta intre credinta pagana care refuza sa moara si bucuria manturii in Hristos.Un terifiant asalt al satanei asupra lor.Dar nu i-a clintit.Cat de puternica a fost oare acesta incredintare a lor,,Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri niciodata"?

Sangele lor ofera raspunsul.Cu pretul vietii,cu moartea pre moarte calcand.Atat de puternica a fost.Daca il impart pe Hristos cu lumea pacatului,fata de care,teoretic in prezent,ar trebui sa fiu mort,cata siguranta sa mai am?Pai nu mai am,pentru ca lumea livreaza indoiala,ca si stapinul ei,nu certitudini.Deci,nu prea m-am rupt de ea,sunt un cuminte crestin mediocru,mort in pacatele mele,cu minime,in acest caz,sperante de mantuire.Da,cata dreptate aveti:,,Am parcurs prea usor calea de la certitudine la indoiala".