[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de FlaviusM

Situarea unui om sau a unui partid la dreapta sau la stanga e mai mult o conventie artificiala, dupa parerea mea. Conteaza prea putin cum este etichetat un partid (ca fiind de stanga sau dreapta), ceea ce are importanta este doctrina lui si felul cum guverneaza, daca ajunge sa faca acest lucru.

Corect: doctrina şi guvernarea contează şi nu eticheta autoafişată sau aplicată de alţii. Dacă vorbim despre etichete, covârşitoarea majoritate a oamenilor au aplicat naziştilor eticheta "dreapta". Dar corespunde acest lucru şi realităţii ? Vedem bine că nu, atât din doctrină cât şi din realizările lor la guvernare.

Cu totul alta a fost situaţia legionarilor. Cu observaţia că ei au apucat să guverneze (să co-guverneze, de fapt) doar câteva luni. Dar, mai mult din doctrina lor decât din puţinele lor realizări ca partid de guvernământ, se observă trăsături indiscutabil de dreapta: accentul pus pe religie, pe tradiţie, pe ruralitate-agricultură, pe regalitate (deşi regele Carol al II-lea a fost inamicul lor cel mai înverşunat şi eficient). Toate aceste elemente lipsesc la NS(D)AP.

In trecut am impresia ca lucrurile erau mai clare, astazi, cel putin in Romania, nici un partid nu mai poate fi numit de stanga sau dreapta. PDL, de exemplu, se declara permanent ca fiind un partid de dreapta, cand de fapt nu sunt decat o gasca mafiota. PSD, care se declara de stanga, este exact la fel.

Da, astăzi nu mai avem claritate stânga-dreapta, fiindcă nu mai avem doctrine de fapt. Partidele se cristalizează pe bază de cumetrii. Ultimul partid autentic de dreapta a fost PNTcd, iar ultimul partid autentic de stânga a fost PSD-ul lui Iliescu.

Intre NSDAP si legionarii din Romania au existat in epoca respectiva mult mai multe asemanari decat deosebiri, asa incat este corect sa fie plasati cam in aceeasi zona politica.

Eu văd mai mult deosebiri. Singura asemănare a fost fervoarea, împinsă uneori până la extremism. A existat, referitor la intrarea în război a României, o anumită colaborare a legionarilor cu naziştii, dar vorbim de o coagulare a contrariilor în contra unei forţe considerate inamic comun: bolşevismul. O "prietenie" în contra a ceva, şi nu în jurul a ceva. Dealtfel, în conflictul repede apărut între Antonescu şi legionari, Fuhrer-ul a luat în mod decisiv partea lui Antonescu, astfel încât după câteva luni legionarii şi-au reluat locul în aceleaşi închisori liberale, devenite acum antonesciene. Faţă de închisorile comuniste, ambele au fost un mic antrenament.