Citat:
Īn prealabil postat de teodoraianys
Abstinenta ar putea deveni problematica, in conditiile in care viata sexuala a fost inceputa deja, iar dupa urmeaza aceasta perioada?
Pe de alta parte, ma gandesc ca au fost sfinte (precum Sf Maria Egipteanca, Sf Teodora de la Sihla,etc) care cunoscusera si aceasta parte a vietii mai inainte de a ajunge in pustie, unde si-au petrecut in singuratate zeci de ani. Ele cum de nu au avut probleme? Mirenii ar trebui sa nu mai recurga la varianta calugariei daca deja mai inainte si-au inceput viata sexuala ?
Astept parerile voastre, pro si contra si eventual si participarea cu pareri si din punct de vedere medical, al celor cu astfel de cunostinte. Se poate pune problema, in acest caz, de medicina vs. convingeri religioase?
|
Exista mai multi sfinti care au cunoscut viata sexuala. Trupul, spunea un sfant parinte, este ca si o fiara. Daca il hranesti bine, te musca!!! Daca il infometezi, reusesti sa-l imblanzesti. Cine isi doreste sa traiasca in curatie, de obicei tinde spre nepatimire din toata punctele de vedere. Postul unit cu rugaciunea si alte nevointe ii sunt de folos oricarui nevoitor, dar numai Dumnezeu aduce sufletului si trupului nepatimirea.
Exista o istorioara despre un staret renumit pentru intelepciunea sa. Intr-o zi vine la manastirea respectiva o femeie foarte frumoasa. Toti calugarii atunci au pus capetele in pamant, numai staretul se uita la ea.
Dupa ce femeia a plecat, un calugar care l-a vazut pe staret uitandu-se la ea l-a intrebat de ce a procedat astfel. Atunci staretul i-a spus ca, in timp ce o privea, Il lauda pe Dumnezeu, care a lasat in lume atata frumusete, asa ca nu s-a smintit. Staretul ajunsese la nepatimire, pe cand ceilalti calugari inca s-ar fi smintit de frumusetea femeii, daca ar fi privit-o.
Oricine stie ca nu e bine sa ne jucam cu focul. Daca stam prea aproape de foc ne ardem, daca pastram o distanta mica ne e cald, iar daca ne indepartam, atunci nu mai simtim influenta focului. In viata duhovniceasca se pune problema sa ne indepartam sufleteste si trupeste de ,,sursa de foc''.
Daca ne ducem pe varful muntelui, dar in gand il /o avem pe un/o
,,X'' in minte, atunci putem simti dogoarea focului interior chiar in absenta persoanei respective. Iar demonul desfranarii amplifica senzatiile noastre. E vorba despre razboiul trupesc pe care cei care merg pe calea calugariei il cunosc bine. E un razboi dur, dar nu imposibil de purtat. Iisus Hristos, Care a potolit valurile unei mari, poate aduce pace si liniste simturilor noastre. Cine a cunoscut aceasta pace, nu mai tanjeste dupa niciun trup omenesc.
Daca stam in mijlocul cetatii, dar evitam sa ne gandim la persoana ,,
X'' si evitam sa o si intalnim, atunci putem pune inceput bun luptei noastre cu noi insine. Urmatorul pas este sa ne silim ca, si in cazul in care o vedem, sa ne gandim la Dumnezeu, precum acel staret, si sa nu ne lasam mintea sa se desparta de El.
Usor de zis. Fuga e sfanta, spunea un alt parinte. Nimeni nu se poate baza ca Dumnezeu il apara de toate ocaziile de a pacatui. Ispite exista mereu atat timp cat traim, deci trebuie sa fim cu luare-aminte tot timpul. Dumnezeu sa ne ajute sa luptam cu noi insine si cu pacatele noastre.