[sophia]

În prealabil postat de teodoraianys

Abstinenta ar putea deveni problematica, in conditiile in care viata sexuala a fost inceputa deja, iar dupa urmeaza aceasta perioada?
Pe de alta parte, ma gandesc ca au fost sfinte (precum Sf Maria Egipteanca, Sf Teodora de la Sihla,etc) care cunoscusera si aceasta parte a vietii mai inainte de a ajunge in pustie, unde si-au petrecut in singuratate zeci de ani. Ele cum de nu au avut probleme? Mirenii ar trebui sa nu mai recurga la varianta calugariei daca deja mai inainte si-au inceput viata sexuala ?

Astept parerile voastre, pro si contra si eventual si participarea cu pareri si din punct de vedere medical, al celor cu astfel de cunostinte. Se poate pune problema, in acest caz, de medicina vs. convingeri religioase?

Este greu de dat un raspuns general. Ma gandesc si eu uneori la aceasta problema.
Mai intai ca depind f.mult contextul si motivele abstinentei:
- in cadrul casatoriei
- in afara ei, dar in lume
- individual (adica la cei ce traiesc singuri), sau la cei care traiesc impreuna cu altcineva
- in monahie sau preotie

Din motive:
- de sanatate
- religioase
- de refuz al relatiilor sexuale (am aflat de curand de existenta unei noi forme de viata in care oamenii se declara asexuali, adica impotriva relatiilor sexuale de orice fel), n-am inteles din ce cauza.

La fel conteaza daca abstinenta este de natura mentala, spirituala, sau trupeasca.
- abstinenta trupeasca este simpla - nu ai relatii cu altcineva, dar poti trai rezolvare sexuala de unul/una singura de ex.
- mental - nu faci sex fizic, dar te poti gandi, sau "alimenta" din carti, reviste, filme, etc.
- spiritual - abstinenta totala, de natura religioasa mai ales, sau din considerente morale (sau forma noua de care spuneam mai sus).


Nu cunosc aspectele medicale. Exista pareri si pareri, chiar in randul medicilor.
La fel cum exista pareri si pareri si in randul preotilor.
Pe vremea mea toata lumea spunea, inclusiv la scoala, la orele de anatomie, sau la discutiile de educatie medical-sexuala, ca la baieti/barbati exista probleme.

Cineva spunea de anumite implicatii patologice la barbati: polutii nocturne si alte chestii, sau atrofii.
La femei nu stiu cum este, dar cred ca problemele sunt mai mult de natura sufleteasca.

Eu inclin sa cred ca anumite probleme exista la amandoi, daca aceasta abstinenta nu este voita, ci impusa si mai ales daca persoana in cauza nu traieste singura (are ispita mereu in preajma).

Exemplul cel mai bun este postul in cadrul casatoriei. Eu ii spun abstinenta, pentru ca este indelungat si des, daca este sa-l respecti asa cum cere biserica (institutie).
Acolo este f.greu si se pot naste probleme mari.
Mai intai ca si daca vrei, dormi totusi in acelasi pat, sau macar in aceeasi casa, cu sotia/sotul.
Pe urma este greu daca sentimentul este profund, sa faci separatie intre sentiment si trairea lui trupeasca. Adica sa iubesti pur si simplu, sau sa mangai (sufleteste si/sau fizic), sa tii in brate pe cineva iubit, dar sa nu ajungi mai departe. Si asta zile, saptamani, luni de zile in sir.
Atunci apar probleme la amandoi, daca abstinenta nu este de comun acord, dar cel care nu o doreste are problema mai mare,dubla. Mai intai ca el doreste, si mai apoi de frustrarea si refuzul celuilalt ("nu ma (mai) iubesti (e)").

Unii spun ca daca in casatorie postesti, sau esti abstinent nu inseamna ca nu-l mai iubesti pe celalalt. Eu zic -ba da-, mai ales daca nu o faci cu acordul lui/ei.
Pur si simplu desconsideri acel om si pe urma cum pot unii sa faca separatia: te iubesc, dar nu si trupeste?

Si in casnicie mai apare si aspectul conceperii de copii.
In acest caz abstinenta poate fi mod de contraceptie (cand nu se (mai) doresc copii, sau dimpotriva daca macar unul din cuplu doreste copii si celalalt vrea abstinenta, mai bine se despart, caci se cheama suferinta curata.

Abstinenta poate crea probleme in functie de gradul de sexualitate al persoanei, si/sau al partenerului.
Daca un om si asa este mai mult sau mai putin linistit/"frigid" de la natura, atunci nu e nici o problema, ci dimpotriva, omul este fericit.
Daca dimpotriva omul este f.incarcat hormonal si traitor sexual, atunci pentru el abstinenta este boala curata, fie ea sufleteasca, fie chiar trupeasca.

Ma refer acum la exemplele din Scripturi. Marturisesc ca eu nu le inteleg si mai ales mi se par caderi dintr-o extrema in alta.
Adica din desfranare se ajunge in pustiu. Mi se pare f.exagerat. In fond exista si calea casatoriei, sau macar a curatiei in lume.
Monahia este o forma de viata. Dar nu inseamna neaparat pustie.
Am inteles ca fecioria nu este o cerinta si mi se pare destul de ciudat, pentru ca inseamna ca pana la urma orice desfranat poate ajunge in manastire si nu mis e pare corect.
Pe de alta parte monahia inseamna abstinenta trupeasca, dar sunt unii care si fara voie nu-si pot ascunde, infrange total sexualitatea naturala si ea rabufneste in diverse forme, macar si numai cu gandul.

Nu inteleg abstinenta la preotii vaduvi, sau divortati. Pentru ei este ceva impus, o pedeapsa, mai ales daca in cazul al doilea nu este din vina(principala) lor si ei nu mai au voie sa se casatoresca, sa aibe copii.
Nu inteleg aici explicatia, mai ales cea religioasa.
Si banuiesc eu ca ei au mari probleme in viata, caci traiesc in lume si adeseori se intampla pacate mai mari.
Mai bine se duc la manastire, macar acolo nu au ispita zilnica.

Asa cum spunea cineva aici, abstinenta, inclusiv cea din motive religioase fara plan si cap, poate mai mult dauna, decat ajuta si nici nu reuseste.
Sfintii au avut un sprijin, ceva in plus fata de noi: o putere imensa de la Dumnezeu.
Si nici la ei nu putem stii noi (ca nu se scrie nicaieri din viata lor privata), cum au trait acea abstinenta si cu ce consecinte. Dar putem sa ne rezumam a gandi, ca Dumnezeu a avut grija de ei.

Se mai punea intrebnarea daca este mai grea abstinenta la cei care au avut relatii, sau la cei feciorelnici.
Greu de spus.
Sexualitatea are rolul ei in viata omului. Nu degeaba a fost creat/dotat omul asa.
Are efecte negative, dar si utilitate, chiar in afara conceperii de prunci.
La cei feciorelnici n-as spune ca e vorba de curiozitate, ci mai degraba de sindromul "fructului copt".
Fiec are ajunge la o varsta la care esti copt pentru casatorie si concepere de prunci, fie ca vrem sau nu asta.
Chiar si calugarii trec prin asta.
Si acel surplus de viata, de hormoni nepotoliti, fac rau: creeaza neliste trupeasca si sufleteasca.
Chiar si la monahi abstinenta nu este usoara.
Unii spun ca se citeste pe chipul lor blandetea, bunatatea si sfintenia. Eu as spune ca nu intotdeauna si nu la toti.
Din nou depinde de trupul lor.
Nu stiu cum se manifesta la barbati, dar si maicile simt ciclul, lipsa familiei si a copiilor etc.

Si cum se simt cei sunt abstinenti in mod nedorit - nu au partener? Si la ei depinde de trup/hormoni, spirit etc. si ei pot trai sexualitatea sub diverse alte forme (pacat, dar real).

Si inchei cu o intrebare: in fond de ce este nevoie de abstinenta trupeasca? De ce sa refuzam sexul (in cadrul casniciei mai ales, in limite normale si sanatoase)?