[anna21]

În prealabil postat de heaven

Sunt de acord ca posturile sunt binevenite in viata unui cuplu,insa continui sa cred ca abstinenta,mai ales cand vorbim de un cuplu,nu este pentru oricine si nu inteleg de ce se bate moneda cu fanatism pe acest aspect si de ce viata intima este privita ca o plaga,ca o rusine,pacat despre care nu vorbim,nu gandim,nu simtim si probabil multi nici nu o traiesc cu adevarat,in special o mare parte din femei (dar si anumiti barbati) care traiesc o mutilare aproape psihica creata de societate si tot felul de idei de genul inoculate.
Cand o femeie nu a atins in viata ei placerea intima cu adevarat alaturi de un partener,evident ca va spune ca e de preferat sa mearga la teatru,la spectacole,cu copiii in parc si orice altceva.Pentru ea relatia intima cu partenerul de viata nu este o placere,o bucurie,ci o corvoada,o "datorie conjugala" de la care s-ar sustrage bucuroasa!Dar asta nu este din cauza vreunui nivel spiritual prea inalt,ci din inhibitii,lipsa cunoasterii propriei fiinte,teama de intimitate etc.
Multi traiesc inca cu conceptia ca singurul scop al ei este facerea de prunci.Sa am iertare,dar asta si animalele fac!
Insa,spre deosebire de ele,pe noi spiritual,dar si sexual vorbind Dumnezeu ne-a construit altfel: omul are acel orgasm,care la animale nu este intalnit decat in cazuri extrem de rare,de mamifere evoluate,precum delfinul.
Totodata,teoria reproducerii ca singur scop al legaturii fizice barbat femeie,iarasi nu sta in picioare avand in vedere ca femeia este construita la randul sau pentru a avea orgasm.Spre deosebire de barbat,ea ar putea ramane insarcinata si fara ca acest lucru sa se intample,deci,atunci care ar mai fi rolul acestui fenomen?Oare Dumnezeu chiar nu stia ce face,atunci cand ne-a construit asa,ca barbat si femeie?
Toata lumea vorbeste despre pacatul vietii intime,posturi,abstinenta,dar nu am gasit pe nimeni discutand despre sacralizarea actului de amor intre doi oameni casatoriti.
Cand consideri ca faci un pacat,oare te vei mai darui cu adevarat celuilalt?Si nu fac referire la trup,ci de o comuniune si mentala,dar mai ales spirituala!Cu siguranta ca nu,iar cei doi vor sta alaturi ca doi oameni falsi cu ei,straini de propria persoana,dar si de a celuilalt.Si intr-o relatie de iubire asta mi se pare cu adevarat un pacat...

Ce am subliniat era aluzie la ce am postat eu?

Eu afirm ca placerea adusa de sexualitate este mult supradimensionata.
Si spun asta nu pentru ca, ce sa spun, nu mi-am descoperit feminitatea, am inhibitii sau mai stiu eu ce aiureli.
Tocmai ca am avut mari steptari am incercat foarte multe lucruri, nu vreau sa smintesc cu detalii.. dar concluzia a fost aceeasi: chiar daca la inceput lucrurile sunt fascinante, intervine repede o acomodare cu placerea care nu poate fi sparta decat prin ceva si mai iesit din comun si tot asa.. Ca intr-o mare pacaleala. Daca ajungi sa crezi ca intr-adevar sexualitatea ofera satisfactie si este ceva care merita trait, invariabil ajungi la depravare (de la lucruri care au intrat astazi in normalitate, dar sunt in fapt depravare, nu le mai numesc.. pana la lucruri extreme). Si asta se poate intampla chiar in cadrul unei casatorii.

Ca daca este sa te mentii strict in sfera iubirii romantice, aceea poate exista si fara sexualitate. Sunt oameni care traiesc in castitate pana la casatorie si eu cred ca au sansa extraordinara de a se descoperi cu adevarat unul pe altul.. caci fiecare om este un intreg univers. Ceea ce este mult mai interesant decat sa te grabesti catre o viata sexuala.

Cat despre facerea de copii, cred ca tu nu ai inca.. de aceea nu intelegi.
Copiii adancesc relatia dintre soti, ii dau o noua dimensiune. Te uiti la copii si recunosti sotul in ei si-l iubesti pe el prin ei si pe el pt ca ii ai pe ei si tot asa.. Sunt stangace in a descrie cum copiii adancesc iubirea dintre soti, dar crede-ma ca nu sunt povesti, copiii chiar implinesc relatia dintre soti.
Altfel ar fi o relatie foarte seaca si egoista. Egoism in doi, daca poti sa-ti imaginezi. O relatie inchisa in ea.