[heaven]

Sunt de acord ca posturile sunt binevenite in viata unui cuplu,insa continui sa cred ca abstinenta,mai ales cand vorbim de un cuplu,nu este pentru oricine si nu inteleg de ce se bate moneda cu fanatism pe acest aspect si de ce viata intima este privita ca o plaga,ca o rusine,pacat despre care nu vorbim,nu gandim,nu simtim si probabil multi nici nu o traiesc cu adevarat,in special o mare parte din femei (dar si anumiti barbati) care traiesc o mutilare aproape psihica creata de societate si tot felul de idei de genul inoculate.
Cand o femeie nu a atins in viata ei placerea intima cu adevarat alaturi de un partener,evident ca va spune ca e de preferat sa mearga la teatru,la spectacole,cu copiii in parc si orice altceva.Pentru ea relatia intima cu partenerul de viata nu este o placere,o bucurie,ci o corvoada,o "datorie conjugala" de la care s-ar sustrage bucuroasa!Dar asta nu este din cauza vreunui nivel spiritual prea inalt,ci din inhibitii,lipsa cunoasterii propriei fiinte,teama de intimitate etc.
Multi traiesc inca cu conceptia ca singurul scop al ei este facerea de prunci.Sa am iertare,dar asta si animalele fac!
Insa,spre deosebire de ele,pe noi spiritual,dar si sexual vorbind Dumnezeu ne-a construit altfel: omul are acel orgasm,care la animale nu este intalnit decat in cazuri extrem de rare,de mamifere evoluate,precum delfinul.
Totodata,teoria reproducerii ca singur scop al legaturii fizice barbat femeie,iarasi nu sta in picioare avand in vedere ca femeia este construita la randul sau pentru a avea orgasm.Spre deosebire de barbat,ea ar putea ramane insarcinata si fara ca acest lucru sa se intample,deci,atunci care ar mai fi rolul acestui fenomen?Oare Dumnezeu chiar nu stia ce face,atunci cand ne-a construit asa,ca barbat si femeie?
Toata lumea vorbeste despre pacatul vietii intime,posturi,abstinenta,dar nu am gasit pe nimeni discutand despre sacralizarea actului de amor intre doi oameni casatoriti.
Cand consideri ca faci un pacat,oare te vei mai darui cu adevarat celuilalt?Si nu fac referire la trup,ci de o comuniune si mentala,dar mai ales spirituala!Cu siguranta ca nu,iar cei doi vor sta alaturi ca doi oameni falsi cu ei,straini de propria persoana,dar si de a celuilalt.Si intr-o relatie de iubire asta mi se pare cu adevarat un pacat...