View Single Post
  #2  
Vechi 24.09.2011, 21:57:32
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Parintele Gheorghe Mihaila - cuvant despre purcederea Sfantului Duh

Cea de-a treia Persoană din Sfânta Treime a primit ființa prin purcedere de la Dumnezeu-Tatăl, dar nu prin naștere, asemeni Fiului, ci prin purcedere. Biserica nu a explicat ce este purcederea și prin ce se deosebește ea de naștere, pentru că nici Dumnezeu nu a descoperit. De aceea, Sfinții Părinți au luat aceste cuvinte așa cum se află în Evanghelia lui Ioan, capitolul 15, versetul 26, și le-au pus în Simbolul Credinței: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine“. Acest text este singurul loc din Sfânta Scriptură care vorbește despre purcederea Duhului Sfânt. Despre purcederea Sfântului Duh din Tatăl știm că ea există înaintea creării timpului, ca și nașterea Fiului, căci niciodată n-au fost Tatăl și Fiul fără Duhul. Nașterea Fiului și purcederea Duhului din Tatăl sunt deodată, din veci. Așa cum îndată ce există focul, există și lumina și căldura lui, tot astfel, din veșnicie, de când există Tatăl, există și Fiul prin naștere și Duhul Sfânt prin purcedere din Tatăl. Sfântul Atanasie cel Mare, dorind să ofere o explicație, a prezentat o asemănare cu Adam, cu Eva și cu Set: Adam e nenăscut, fiul lui e născut din el, iar Eva e luată din el în alt mod. Se înțelege că nici o asemănare nu se potrivește întru totul la Dumnezeu.
Persoanele Sfintei Treimi au în comun ființa divină, fiind, în același timp, trei persoane distincte. Duhul Sfânt e o Persoană deosebită de Tatăl și de Fiul, de aceeași cinste cu Ei. Acest lucru este ușor de argumentat dacă analizăm porunca Mântuitorului, Care îi trimite pe apostoli să boteze pe oameni în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului“ (Matei 28, 19-20).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote