Taina îndumnezeirii prin har a persoanei umane e o dovadă în plus că drumul Bisericii nu se oprește (sau mai bine zis n-ar trebui să se oprească) într-un anumit punct de unde-și contemplă cu nesfârșită satifacție realitatea proprie ca pe o natură moartă. Biserica dreptmăritoare are nevoie de o relectură aplicată a Evangheliei în toate direcțiile, asumarea unei cruci pe măsura suferințelor lumii contemporane.
Teologia nu mai produce de multă vreme altceva decât variațiuni pe teme consacrate. Cei mai importanți gânditori ortodocși (în afară de părintele Stăniloae) deși au deschis orizonturi noi unor teme străvechi, sfârșesc prin a deranja o anumită stază duhovnicească foartă confortabilă, prin urmare ajung pe "indexul" neoinchiziției ortodoxiste (ortodoxism= ortodoxia transformată în ideologie magico-pietistă de circuit închis). Lista autorilor interziși în ograda pravoslavnicilor habotnico-izolaționiști se îmbogățește de la an la an cu alte nume notorii provenind din rândurile scriitorilor bisericești care și-au riscat talantul pentru a indica potecile uitate ale urcușului duhovnicesc : Sergei Bulgakov, Paul Evdokimov, Christos Yannaras și mai nou s-a alăturat Olivier Clement acestui grup select.
MariS ai dreptate, dar este doar un versant al problemei opacității sociale a învățăturii Bisericii. Suntem mielușei blânzi în biserică (câteodată nici acolo) iar în cealaltă vreme a vieții noastre ne transformăm în lupi răpitori. Aceasta nu este altceva decât consecința unei credințe orientate exclusiv pe folosul individual, egocentrică până și în rugăciunea liturgică. Cîteodată aproapele ne incomodează nevoința autistă chiar și la sfintele slujbe, ce să mai vorbim de "viața de toate zilele" - prin acesta înțelegând timpul pe care nu-l dăruim în totalitate Domnului.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
|