View Single Post
  #8  
Vechi 14.09.2011, 19:34:17
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.025
Implicit

Cunosc persoana care si-a exprimat punctul de vedere acolo si consider ca are o judecata destul de matura si serioasa.

Asta una la mana.

A doua la mana, trecand peste ce a fost si a facut pana la gestul dezertor, fie sa fi fost fara nici o pata, gestul respectiv arata ca lucrurile au sfarsit prost pentru dumnealui.

Iar personal si strict general, nu cred ca la o asa mare cadere se ajunge chiar peste noapte.

Iar a treia la mana, consider ca fiind acolo unde este e mai bine sa nu mai fie luat de reper.
Desigur, cei care se simt personal legati de dumnealui, simt poate, binecuvantatul impulsul sa se roage pentru intoarcerea lui la credinta - fara doar si poate nimic rau in asta.

Insa ma gandesc si la sufletele care s-au smintit din pricina dumnealui, in special cele care i-au urmat gestul ca de ex. maicutele care au plecat cu el si multe altele care persoane care nu le stim - deci nu e un aspect care trebuie tratat usor.

Acum, as vrea si eu sa inteleg ce spuneti, ca a fost un bun duhovnic si credincios ortodox sau ca inclusiv gestul sau final de a parasi ortodoxia este unul bun, duhovnicesc?

Last edited by AlinB; 14.09.2011 at 19:45:42.
Reply With Quote