Citat:
În prealabil postat de fallen
Mi-a mai recomandat cineva cartea aceea.. se pare ca v-a inspirat pe multi. Dar noi suntem ca doi copii orfani, care ne-am gasit unul pe altul si nu ne putem separa, pentru ca am crescut impreuna si ne-am "mancat amarul".
Oricum nu cred ca o sa mai pot, sau sa mai vreau, sau nu cred ca trebuie, sa fac copii, avand in vedere tulburarile cu care ma confrunt din cand in cand. Probabil daca o tin tot asa, n-o sa mai pot continua nici relatia, acasa daca ma intorc n-o sa fie bine, la doctor n-o sa ma duca nimeni, probabil tot acolo o sa ajung...
Nu inteleg de ce Dumnezeu m-a lasat in voia celui rau, iar acesta mai are nevoie si de mine, nu are destule suflete robite? Sau nu are nici el? Oare daca nu te vrea Dumnezeu si nu te vrea nici dracu', ce se intampla cu tine?
|
Draga mea,Fallen, poate ar fi vremea,asta mai ales ca iti doresti sa devii mamica,sa incetezi a mai fi un copil si sa incepi sa devii un adult!Diferenta majora este ca un copil se simte neajutorat,neputincios,depinde mereu de parerile si actiunile celor din jur atat in privinta starilor interioare,cat si a majoritatii aspectelor vietii sale,in timp ce un adult isi asuma,ia decizii tinand cont de parerile celorlalti,insa mai ales de propria judecata,rationament,intuitie etc si nu asteapta ca ajutorul sa vina mereu de undeva din exterior,ci ACTIONEAZA si se ajuta singur!
Sunt multi intre noi care traiesc un eveniment sau mai multe traumatizante in copilarie si raman blocati emotional pe acea varsta.Asta nu tine de coeficientul de inteligenta si nici de etatea mentionata pe buletin,ci de evenimente care ne-au marcat si si-au pus amprenta pe fiinta noastra!Dependenta este specifica unui copil si nu unei persoane mature emotional.
Cum poate o astfel de persoana sa capete aceasta maturitate?Cum poate sa isi recapete increderea in ea?In primul rand constientizand resorturile care duc la producerea unor astfel de ganduri,mecanisme de aparare,identificarea lor.O psihoterapie bazata pe analiza te-ar ajuta sa scoti la suprafata si sa rezolvi aceste aspecte care iti ghideaza din umbra viata,nelasandu-te sa fii stapana pe propria ta existenta.
Poti sa te ajuti si de autoobservare,atunci cand apar anumite ganduri negative si emotii de acest fel si intreaba-te cand le-ai mai simtit in trecutul tau?Cine te facea sa le traiesti?Poate un parinte,profesor,o figura autoritara?Iti vei da seama ca acele ganduri si emotii ii apartin copilului speriat si neajutorat din trecut!Si priveste-te pe tine,cea din prezent,o femeie de 30 de ani si intreaba-te:oare cum ar actiona acum,in aceasta situatie, femeia din mine,femeia care poseda inteligenta,puterea de a lua decizii,de a actiona,de a simti si fi sigura pe ceea ce are nevoie sa traiasca,de a-si transforma viata cu toate atuu-urile pe care bunul Dumnezeu i le-a dat si sansele pe care i le scoate in cale?Incearca sa simti in interiorul tau aceasta femeie si sa o lasi sa prinda viata!
Nu traim intamplator anumite experiente in existenta noastra,totul ni se da cu un scop,acela de a invata exact acele aspecte ale fiintei noastre pe care este important sa ni le rezolvam,sa inmultim talantul care ni s-a dat la nastere!
Tot,dar absolut tot ce traiesti aici,de la bucurii si deziluzii,de la suferinta la fericire,la oamenii pe care ii ai in jurul tau,totul reflecta realitatea ta interioara si nu Dumnezeu este vinovat pentru asta,El doar le permite cu dragoste pentru ca noi sa crestem spiritual...
Lectia atasamentului (cel care produce dependenta) este una dintre cele mai dure,insa nu imposibil de invatat.Nu ni se da mai mult decat putem duce,desi uneori simtim ca nu vom putea vreodata sa pasim sau sa respiram pe acest pamant fara fiintele sau aspectele vietii care ne dau o aparenta siguranta si armonie.
Atasamentul nu este iubire,el provine din foarte multa nesiguranta interioara,din ideea ca mereu avem nevoie sa ne "hranim" de la cei din jur,pentru ca in noi insine nu gasim ceea ce Dumnezeu a pus acolo de la bun inceput.Si toti avem de invatat aceasta lectie,unii mai mult sau mai putin decat ceilalti!
Si ce se intampla cand suntem prea atasati de fiinte,obiecte,locuri etc?Incepem sa le pierdem!Cu cat suntem mai atasati,cu atat riscam mai mult sa pierdem acea fiinta,ba chiar sa ii facem rau fara sa ne dam seama,asta ca sa nu mai vorbesc de raul pe care ni-l facem propriei persoane.Atasament inseamna sa pui acele fiinte sau lucruri mai presus de Dumnezeu,iar atunci va trebui sa le pierdem pentru a intelege ca nimic nu se poate in afara lui Dumnezeu...