[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Creştinii care, sub tortură sau sub ameninţarea ei se leapădă de Cristos nu pot fi consideraţi aprioric apostaţi. Problema s-a discutat şi s-a întors pe toate feţele în perioada preniceniană a Bisericii. Să nu o reluăm, crezând că judecăm mai limpede decât primii Sfinţi Părinţi. Ce e în inimile oamenilor, numai Dumnezeu ştie.

Cu atât mai meritorie ("suprameritorie" spunem noi, catolicii) este fapta creştinilor chinuiţi de duşmanii lui Isus şi ai Bisericii de a-şi mărturisi credinţa, luând astfel cununa muceniciei şi identificându-se cu Domnul nostru.

Cred ca am mai discutat pe tema asta, probabil pe celalalt forum. Nu s-a pus problema asa nici in primele secole, daca va referiti la donatisiti era vorba doar de cei ce au apstat si apoi s-au intors la credinta. Cei care au apostat au ramas apostati pana au revenit la credinta, indiferent de chinuri. Daca Sf. Constantin Brancoveanu se convertea la islamism nu era o scuza ca doreste sa traiasca, cum ii spune si fiului sau cel mic, sa nu treaca la islamism ca sa-si piarda sufletul pentru viata trecatoare.
Chiar daca nu sufera torturi, multora li se pare grea crucea, dar Iisus a spus sa rezistam pana la sfarsit, indiferent de cruce.