Foarte mulți sunt dezamăgiți atunci când, făcând câteva fapte bune pentru a-I fi pe plac lui Dumnezeu, constată că asta nu-i scutește de suferință, că Dumnezeu nu ia partea „băieților buni”, ba uneori îi lasă să sufere mai mult decât pe cei care fac ticăloșii. De ce nu corespunde Dumnezeu imaginii noastre? De ce nu este El ceea ce am vrea noi să fie, adică un tătuc blând care să ne ferească de rele?

Îți amintesc, dragă Firespirit, că răul în lume l-a adus omul, prin neascultarea de Dumnezeu. Că de atunci a intrat moartea, boala și toate suferințele (care s-au răsfrânt asupra întregii făpturi, inclusiv asupra animalelor, care îi sunt supuse omului). Că tot ce vezi suferință în jurul tău e rodul omului. Și că Dumnezeu însuși, pentru a ne scăpa de moarte (însă nu și de suferința acestei vieți), S-a făcut om, a primit din plin suferința omenească - morală și fizică, transfigurând-o. Adică dându-i un sens mântuitor. Nu ne-a eliberat de suferință, ci a preluat-o asupra sa, așa încât oricine se unește cu Hristos va simți că El îi poartă crucea; sau că o poartă împreună cu Hristos.

Dar crucea suferinței o are fiecare dintre noi și nimeni nu se poate mântui fără să o poarte.

Edit: Aș mai adăuga că tocmai asta arată că El e Dumnezeul cel adevărat: pentru că e singurul care ne-a arătat iubirea Sa, singurul care a murit pentru noi și cu noi, singurul care ne întinde mâna ca să trecem împreună cu El prin durere și moarte.