Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Creștinii care, sub tortură sau sub amenințarea ei se leapădă de Cristos nu pot fi considerați aprioric apostați. Problema s-a discutat și s-a întors pe toate fețele în perioada preniceniană a Bisericii. Să nu o reluăm, crezând că judecăm mai limpede decât primii Sfinți Părinți. Ce e în inimile oamenilor, numai Dumnezeu știe.
Cu atât mai meritorie ("suprameritorie" spunem noi, catolicii) este fapta creștinilor chinuiți de dușmanii lui Isus și ai Bisericii de a-și mărturisi credința, luând astfel cununa muceniciei și identificându-se cu Domnul nostru.
|
Nu trebuie sa ii judecam pe aceia, dar lepadarea de Hristos are ca urmare retragerea Duhului Sfant de la om.
S-a intamplat acest lucru celor din inchisorile comuniste, iar unii dintre ei nu si-au mai revenit. A se citi in acest sens cartea zguduitoare scrisa de Dumitru Bordeianu: Marturisiri din mlastina disperarii.
Nu stiu ce s-a spus in perioada preniceeniana, dar aici in carte avem marturia unuia care a trecut prin tortura crunta. Ori in vremurile cele de pe urma, respectiv in vrema lui Antihrist, metodele folosite de acesta depasec in cruzime metodele folosite la inceputurile crestinismului, atata doar ca vor fi mai subtile, dupa cum ne spun Staretii in carte "Despre vremurile din urma".