Geneza poate fi inteleasa textual sau interpretativ.
Crestinismul ofera “caderea adamica” ca explicatie a cauzei suferintei oamenilor sau “caderea sub puterea pacatului” - care se manifesta ca imbatranire, boala si moarte implacabila.
Modelul caderii adamice insa are mai multe fisuri, in principal de ordin juridic.
Cel mai evident este transferul de responsabilitate al actiunilor personale.
Intr-un sistem juridic ideal, fiecare este responsabil de propriile fapte si intentii.
Botezul incearca sa restaureze acest “viciu juridic” dar raul este deja facut, si cei botezati chiar daca sunt absolviti de pacatele protoparintilor, se afla in continuare napaditi de instinctele pacatoase ale firii umane. Asa ca starea paradisiaca, de puritate primordiala a mintii si inimii nu este restabilita pentru fiecare dintre noi, exclusiv prin puterea botezului – asa cum ar parea just - (resetarea nu este completa).
Indiferent ca botezul este facut in pruncie sau la maturitate, instinctele pacatoase prolifereaza in continuare cu fiecare miscare a mintii.
Botezul nu poate fi invocat din perspectiva intelegerii logice a justitiei divine, ci doar in dimensiunea credintei personale in puterea cathartica a acestuia.
Asa ca o interpretare textuala a Genezei este dificil de validat.
Totusi, pot fi identificate invaturi profunde din perspectiva unei intelegeri subtile a semnificatiilor.
Cel mai evident pacat al lui Adam este “neascultarea de Dumnezeu”. Adica, trebuie sa intelegem ca atunci cand nu pasim pe calea virtutilor, cu siguranta vom coace fructele suferintelor viitoare pe care le vom experimenta negresit.
“Nu manca din pomul cunostintei binelui si raului!”. De ce oare? Nu este bine sa deosebim raul de bine?
“Binele si raul” sunt notiuni ale mintii cazute, care sunt constientizate doar atunci cand realitatea este perceputa intr-un mod fragmentat.
“Apucarea si muscarea marului” reprezinta de fapt toate “apucarile si muscarile” noastre in campul realitatii, indiferent ca este hrana, bani, status social, ideologii…
Aceasta miscare dinlauntrul nostru (“apucarea marului”) se perpetueaza inertial, de la secunda la secunda, de la ora la ora, de la an la an…de la viata la viata – fara sa o putem opri – obstructionand vederea Lui Dumnezeu.
Deci esenta pacatului adamic este esenta pacatului care lucreaza in fiecare dintre noi.
In crestinism se spune ca pacatul luciferic precede pacatul adamic.
Insa, in sens profund, putem intelege pacatul adamic ca fiind sursa tuturor relelor, inclusiv al pacatului luciferic - mandria.
Cum asta?
Gandul mandriei apare doar atunci cand avem “parere de sine”.
Daca nu avem “parere de sine” (adica adanca smerenie – o micsorare pana la nimicnicie) nu mai exista resursa psihologica pentru manifestarea mandriei.
“Parerea de sine” este tot rezultatul unei apucari.
Este apucarea propriului eu.
Altfel, spus este o conceptie falsa pe care o avem despre ceea ce este cu adevarat “eul”.
Noi apucam aceast “eu consistent”, zi si noapte fara oprire.
Aceasta este sursa profunda a suferintei.
“Cine nu se leapădă de sine, nu poate să vină după Mine.”
|