Citat:
În prealabil postat de Yasmina
O poveste...inmurata
(pentru postitorii zilelor noastre)
Pleaca ursul la padure
Sa culeaga fragi si mure,
Dar nu ia la intamplare
Orice mura-i iese-n cale,
Ci le-alege mai zemoase,
Fragede, mari si frumoase,
Dulci la gust si aromate,
Proaspete si parfumate.
Apoi scoate tacticos
Un butoi de miere gros
Si-nghite pe saturate
Mure-n miere inmuiate.
Ar mai tot manca, "plapandul",
Dar i-a cam pierit avantul,
Fiindca burta-i ursuleasca
Gata sta ca sa plesneasca.
*
Sade ursul sub umbrar,
Mormaind sub cerul clar:
-Doamne, tare-s multumit
Ca si astazi am postit!
(din "Poezii cu iz de Filocalii")
|
Foarte bună poezia... dar cine oare mai pricepe astăzi unde „bate” ea cu veșnicia ei?..
Adică începi să te miri cum un urs
așa de mare mâncă el mure și fragi atât de mici, și miere atât de dulce... cum poate și cum de se apleacă el să caute și să culeagă așa ceva, când pădurea e plină de iepuri și de vulpi și de lupi și de căprioare și de porci mistreți... spălați.
Am impresia că până și
ursul ascultă mai bine de Dumnezeu decât
pădurarul.
E bai mare căci
sună periculos, și dacă nu ești atent
o pățești... definitiv, și degeaba mai oftezi: mor, mor, mor... și iarăsi mor după ea. E prea târziu.
E târziu.