stiti de cate ori am adormit cu dorinta de a ma trezi la varsta de 13 ani, varsta la care inca nu cunoscusem nimic: moarte, iubire, dezamagiri, prieteni adevarati, etc....??? cel putin o data pe luna ma amagesc cu idee ca intr-o zi va fi posibil... de 5 ani nu mai traiesc in sanul familiei care m-a crescut, nu am prieteni si viata pe care o duc de 3 ani e diferita de viata pe care am trait-o 24-25 de ani in Romania... ei nu cunosc iubirea, educatia si respectul pe care le-am cunoscut eu si niciodata nu ii pot convinge de faptul ca, desi avem o reputatie destul de proasta in toate colturile lumii, suntem mai buni si avem o inima mai buna decat majoritatea popoarelor... si aici ma refer la persoanele care sunt trecute de varsta de 25 de ani si stiu cum apreciam o eugenie pe vremea lu' Ceausescu... hai ca am deviat rau de la subiect :))... idee e ca si eu mi-as dori si mi-as fi dorit sa raman mereu in sanul familiei, sa fiu chemata la masa, sa mi se dea bani de iesit in oras sau de o pereche noua de blugi, etc, insa viata ne ofera posibilitatea de a fi pusi in situatia parintilor nostri tocmai pentru a-i aprecia intr-o buna zi cum de fapt ar fi trebuit sa fie apreciati din ziua in care ne-am nascut :D
|