Da, ai dreptate , urzicuta
Dar sa-i raspund si lui veilur: Cele relatate sunt adevar, nu fantezie.
Unul din pacatele mele e acela de a-mi insusi flori care nu-mi apartin. Mie imi plac florile si as vrea ca plimbarile mele in aer liber sa se soldeze cu achizitionarea unui brat de flori. Oricum as intoarce-o tot furt este, chiar daca sub aspectul lui aparent nevinovat. La mine a devenit o meteahna culesul florilor si de aceea m-am sesizat ca nu e bine.

Nu am realizat singura acest lucru ci am citit in Pateric despre avva Arsenie (cred ca despre el e vorba) care mergea cu un frate pe drum si acesta gaseste un mar pe jos. Vrand sa-l ia, il intreaba pe avva daca are voie. Avva il intreaba la randul lui daca el a pus marul acolo; cum raspunsul a fost negativ, fratele e sfatuit sa lase marul unde l-a gasit.

In urma celor citite mai sus, mi-am dat seama ca si achizitionarea unui obiect aparent lipsit de valoare poate fi un pacat. Scria cineva pe forum ca Patericul nu mai e suficient in ziua de azi. Eu cred ca este la fel de valabil, doar sa identificam situatiile in care putem folosi apoftegmele.

Pot privi un arbust in floare si fara dorinta de a rupe niste crengi. Primul impuls este de a rupe, apoi constientizez si ma multumesc cu a privi. Vreau sa ajung la o stare de dezpatimire in care sa pot privi un fruct si sa nu imi imaginez ca am si gustat din el. Sa iau o distanta fata de lucruri, care sa-mi permita observarea lor fara dorinta de insusire, chiar si la nivelul gandului, in genul cum privim un tablou la muzeu, fara dorinta de a-l avea indiferent cat ne place.
Iata deci, cum o invatatura veche de secole poate fi actualizata si folosita in favoarea noastra, caci nimic nu e nou sub soare.