Este adevarat canonul spune ca parasirea BO duce la pierderea duhului sfint.
Insa trebuie sa ne punem intrebarea de ce anume. Precum si incepind de cind are loc aceasta pierdere -ca moment istoric.
Vasile cel mare a trait inainte de marea schisma iar Iisus a trait inaintea lui.
Pe vremea lui Iisus El insusi nu a retras duhul sfint celor care vindecau in numele Lui dar care nu urmau pe apostoli. Degeaba s-au plins apostolii de acest lucru caci nu li s-a dat dreptate.
Exista doua comununi, una doctrinara si alta harica , conform canonului cind cea doctrinara se rupe s-ar rupe si cea harica.
Exista deasemenea cazuri in care preoti s-au convertit la islam si ulterior vazind ca harul nu este piredut au revenit.
Daca pe vremea lui Iisus despartirea de Biserica nu era un motiv al pierderii harului de ce s-ar fi razgindit Dumenzeu ?
Oare unitatea Bisericii este mai importanta decit sfintenia omului?
Desigur ca nu, pentru ca ea trebuie sa serveaasca sfinteniei si nu sfintenia sa serveasca Biserica. Nu Biserica este un scop in sine ci sfintenia este scopul iar daca o Biserica se opune scopului ea insasi este desfiintata.
Daca catolicii si nimeni altii nu au duh sfint si taine atunci cum se face ca si in afara granitelor ortodoxiei exista traire, moaste , sfinti si casatoria nu este un pacat cu efecte vizibile (in lipsa tainei cununiei) ?
Asadar realitatea si logica iubirii lui Dumenzeu demonstraza ca in realitate harul nu este pierdut doar din cauza unor amanunte de interpretare doctrinara ci s-a spus asa ca sa fie de sperietoare celor care ar avea tendinta sa se separe avind in vedere tendinta omului ca fata de cei separati sa aibe mai putina iubire si mai multa ura, critica. ostilitate, etc.
Oricum si cu acel amanunt si fara toate dogmele sint departe de adincimea cunoasterii in tot adevarul.
La fel este si in legatura cu botezarea ulterioara , duhul sfint odata stabilizat pe baza nazuintei nu se mai pierde niciodata. A cere inca odata botezul este ca si cum au executa o rugaciune de doua ori , iar o rugaciune repetata nu anuleaza prima rugaciune si pe ea insasi.
Duhul sfint este de natura divina fiind deci o putere necreata inteleapta.
Ea nu actioneaza impotriva Sa insa daca exista cazuri in care duhul sfint se retrage este doar din cauza lipsei nazuntei spirituale insa chiar si atunci retragerea poate fi doar partiala iar daca este totala nu inseamna ca botezul nu se mai poate primi niciodata chiar si daca ulterior esti binecuvintat cu nazuinta.
Starea taborica este dovada primirii botezului si nu a pierderii lui.
Ea dureaza un an de zile incheiat indiferent in ce religie- fie crestina, fie necrestina. Este adevarat ca nu au toti parte de ea insa si in ceilalti efectul schimbarii in bine va fi vizbil dar in timp.
Exista o revelatie in legatura cu ecumenismul si unirea religioasa.
Ea spune ca aceasta lucrare este a Duhului Sfint si nu a oamenilor.
Cu aceasta revelatie raspund ecomenistilor cei care sint impotriva lui.
Cum se traduce ea? Ce inseamna ca unirea religioasa este lucrarea Duhului Sfint?
Se refera doar la unirea intro comuniune harica sau si una teologica?
Daca este vorba doar ade comuniune harica atunci inseamna ca lucrurile dogmatice trebuie lasate asa iar comuniunea se face peste capetele noastre doar in har-duh sfint (ceea ce inseamna ca si ei au duh sfint deci tainele lucreaza peste tot) daca este vorba doar de comuniunea teologica atunci este nevoie ca Duhul Sfint insusi a se manifeste cumva (revelatii sau /si aparitii sau/si intrupare) ca sa realizeze convertirea tuturor intro singura doctrina. Lucru care va conduce evident si la comuniunea harica.
Ar mai putea fi inca o interpretare -lucrarea sa fie odata cu Judecata (cei judecati pozitiv -dupa Lege- si care nu au inca duh sfint il vor primi atunci -insa si in acest caz se pastreaza salvarea celor din alte confesiuni /religii.
Deci nu ar trebui sa aduca decit bucurie ca sint salvati si altii in ciuda faptului ca noi nu am crezut sau nu am vrut sa fie salvati decit cei de-o doctrina cu noi.
Bine, bine -o sa spuneti- dar oare canonul prin aceste exagerari (diplomatice) nu conduce el insusi la judecata partinitoare a celorlalte confesiuni mai mult decit o previne?
Nu putem sti -iar daca este asa atunci acest lucru nu este decit o incercare a iubirii fata de ceilalti nazuitori. O incercare necesara la fel ca toate incercarile obligatorii.
Cercetati toate lucrurile si pastrati ceea ce este bun -spune indemnul -deci undeva trebuie sa cercetam intr-un loc in care nu toate sint bune fie in interior fie in exterior.
Cel care crede ca stie nu a cunoscut cum trebuie- daca cu totii credem ca stim (mai bine) atunci cum trebuie sa cunoastem cum trebuie?
Probabil pilda se refera si la cunoasterea in sine sub aspect informational dar si la orgoliul celui care cunoaste ceva mai multe teologii fata de altii dar care nu cunoaste si umilinta traita in sine.
Daca ne referim strict la cunoastere spirituala atunci cunoasterea cum trebuie nu poate fi decit cea revelata nemijlocit- dincolo de dogme canoane si texte sfnte -prin darurile de cunoastere ale sfinteniei.
|