Mi se pare foarte interesant acest topic, pentru ca noi nu pacatuim doar cu fapta, ci si cu simturile, printre altele cu privirea. Si pacatuim cu privirea nu numai in sensul descris de Iustin, dealtfel adevarat, ci si in multe alte sensuri. Eu de exemplu pacatuiesc "insusindu-mi" orice floare pe care o vad; nu o rup, desi as vrea, ma multumesc cu a-mi imagina ca fac un buchet. Sau imi insusesc mental multe obiecte pe care le vad in magazine. In privinta obiectelor m-am obisnuit acum sa le pun la loc, imaginar evident, dupa ce m-am uitat la ele si am constientizat ca nu-mi sunt decat temporar de folos. Dar a ramas meteahna cu florile. De cand mi-am dat seama ca gresesc "insusindu-mi-le", constientizez acest lucru si incerc sa-mi aduc aminte sa le admir, dar sa nu mai vreau "sa le iau cu mine". Este ca un proces de dezpatimire, care pare usor, dar nu este. Se pare ca si o floare, pe cat de nevinovata, poate creea o dependenta, daca nu ne controlam inclinatia spre posesiune a frumosului.
Exemplul de mai sus ma face sa cred ca putem pacatui cu toate simturile noastre.