C. ÎMPREUNĂ LUCRAREA OMULUI CU DUMNEZEU
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ian-73047.html
Ca ucenic credincios al marilor invatatori capadocieni: Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si , ca si al Sfantului Ioan Gura de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci impotriva unei separari adanci intre firea omeneasca si harul divin, pe care Fe¬ricitul Augustin o stabilise pentru a lupta impotriva ereziei lui Pelagiu. Intr-adevar, desi tot darul desavarsit si tot harul de sus coboara, de la Dumnezeu Parintele Luminilor, libertatea noastra omeneasca, zidita dupa chipul libertatii absolute a lui Dumnezeu si reinnoita in Sfantul Botez, este chemata sa raspunda si sa conlucreze cu harul dumnezeiesc pentru a produce in suflet roadele mantuitoare ale sfintelor virtuti si intr-o asa masura, incat se poate spune, cu Sfantul Ioan Gura de Aur, ca: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne darui harul Sau, iar cel al omului este de a-I oferi credinta sa". Caci, asa cum graieste acelasi mare invatator al Bisericii in alt loc: "Harul lui Dumnezeu curge atat pe cat este de deschis vasul credintei pus sub sipot". O asemenea invatatura isi avea limpede radacina in cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca Domnul a aratat: Cel care luase cinci talanti de la stapanul sau, a adus alti cinci talanti, iar cel ce a luat doi, a adus de asemenea alti doi (Matei I 25, 20-22). Deci cu adevarat, precum spune si Sfantul Apostol Pavel, suntem impreuna lucratori cu Hristos (II Corinteni 6, 1).
http://www.ziarullumina.ro/articole;...-Occident.html
Ioan Casian și teologia sinergiei
La cumpăna secolelor IV-V, Occidentul a fost tulburat disputa dintre adepții lui Pelagiu și cei ai Augustin în problema mântuirii omului. Pelagiu, un ascet originar din Bretania, care se bucura de mare renume în Roma, învăța că omul are deplină libertate în a alege binele și răul, prin urmare, se poate mântui singur; harul lui Dumnezeu este numai un ajutor pentru ca binele să poată fi săvârșit mai ușor. Augustin, criticând erezia pelagiană, va ajunge la cealaltă extremă: omul nu poate face nimic bun singur, binele este exclusiv rodul lui Dumnezeu; mai mult, pentru a-și susține punctul de vedere, a introdus învățătura despre predestinație: mântuirea nu se acordă tuturor, ci numai acelora aleși de Dumnezeu din veci.
Sfântul Ioan Casian va răspunde prin intermediul scrierilor sale deopotrivă pelagienilor și augustinienilor, oferind învățătura teologică tradițională a Bisericii: în mântuirea omului există o tainică împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu (sinergie). Dintre dialogurile sale cu Părinții, în special Convorbirea a XIII cu avva Cheremon tratează această problemă. Iată câteva fragmente din această convorbire:
Cum ne mântuiește Dumnezeu
„Priceperea omenească nu înțelege ușor cum se face că Domnul, pe de o parte, dă celor ce cer, Se descoperă celor ce-L caută, deschide celor ce bat, iar pe de altă parte, Se descoperă celor care nu-L caută, apare și răspunde celor ce nu-L întreabă și toată ziua întinde mâinile către un popor care nu crede în El și-I vorbește împotrivă, îi cheamă pe cei ce rezistă și stau de-o parte, îi atrage la mântuire pe cei ce nu vor, celor ce vor să păcătuiască le taie putința de a-și îndeplini această dorință, li se împotrivește cu bunătate celor ce se grăbesc să facă rău.
În om este întotdeauna libertatea de alegere, care poate să nesocotească sau să respecte harul lui Dumnezeu. Apostolul nu ne-ar fi învățat spunând: «cu frică și cu cutremur lucrați la mântuirea voastră», dacă n-ar fi știut că harul poate fi cultivat sau neglijat de noi. Dar, ca să nu creadă cineva că pentru lucrarea mânuirii nu este nevoie de ajutorul dumnezeiesc, adaugă: «căci Dumnezeu Cel Care lucrează în voi și ca să voiți și ca să săvârșiți, după a Lui bunăvoință». De aceea, sfătuindu-l pe Timotei, îi spune: «nu fi nepăsător față de harul lui Dumnezeu, care este în tine», și, de asemenea: «de aceea, te îndemn să ții aprins harul lui Dumnezeu, care este în tine». Așadar, El întâmpină voința omului, precum se spune: «Dumnezeul meu, mila Ta mă va întâmpina». Dimpotrivă, Dumnezeu este întâmpinat de voința noastră când El întârzie și așteaptă oarecum în chip folositor, ca să pună la încercare libertatea voinței noastre, zicând: «Dimineața rugăciunea mea te va întâmpina». Ne cheamă și ne invită, când zice: «toată ziua am întins mâinile Mele către poporul care nu crede în Mine și Mi se împotrivește», și este invitat de noi când Îi spunem: toată ziua am întins mâinile mele către Tine. Ne așteaptă, când ne spune prin profet: «de aceea așteaptă Domnul ca să se milostivească de voi», și este așteptat de noi când zicem: «cu răbdare L-am așteptat pe Domnul și S-a uitat la mine». Ne întărește când zice: «Și Eu am învățat și am întărit brațele lor, și ei au cugetat împotriva Mea». Strigă Iisus: «dacă este cineva însetat, să vină la Mine și să bea»; strigă la El și profetul: «ostenit-am strigând, amorțit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind spre Dumnezeul meu».“
Va urma cu:
VI. NICI CEI CE MOR PENTRU HRISTOS DAR SUNT DEZBINAȚI DE BISERICĂ NU SE POT MÂNTUI