[vsovivi]

„Dup-atâta frig și ceață, iar se-arată soarele...
De-acum nu ne mai înghiață... nasul și picioarele.”

Așa că putem să ne întoarcem la oile noastre cele bălțate... adică ale lui Iacov... ca să le arătăm noi lor... rănile... culese pe drum,

...căci am mers mult și pe mare și pe uscat, am mers prea mult, mult prea mult.

Și acum ne ustură... rănile... căci unele iubiri mor ca stelele ce cad... dar noi doi... niciodată.

Fiindcă sunt născut să te cânt.