Psalmul care ma inalta cu gindul la Atotputernicia lui Dumnezeu
PSALMUL 103
Al lui David.
1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
2. Оntru strălucire și оn mare podoabă Te-ai оmbrăcat; Cel ce Te оmbraci cu lumina ca ș i cu o haină;
3. Cel ce оntinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vвnturilor;
5. Cel ce faci pe оngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc;
6. Cel ce ai оntemeiat pămвntul pe оntărirea lui și nu se va clătina оn veacul veacului.
7. Adвncul ca o haină este оmbrăcămintea lui; peste munți vor sta ape.
8. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor оnfricoșa.
9. Se suie munți și se coboară văi, оn locul оn care le-ai оntemeiat pe ele.
10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece și nici nu se vor оntoarce să acopere pămвntul.
11. Cel ce trimiți izvoare оn văi, prin mijlocul munților vor trece ape;
12. Adăpa-se-vor toate fiarele cвmpului, asinii sălbatici setea оși vor potoli.
13. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stвncilor vor da glas.
14. Cel ce adăpi munții din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pămвntul.
15. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor și verdeață spre slujba oamenilor;
16. Ca să scoată pвine din pămвnt și vinul veselește inima omului;
17. Ca să veselească fața cu untdelemn și pвinea inima omului o оntărește.
18. Sătura-se-vor copacii cвmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările оși vor face cuib.
19. Locașul cocostвrcului оn chiparoși. Munții cei оnalți adăpost cerbilor stвncile scăpare iepurilor.
20. Făcut-ai luna spre vremi, soarele și-a cunoscut apusul său.
21. Pus-ai оntuneric și s-a făcut noapte, cвnd vor ieși toate fiarele pădurii;
22. Puii leilor mugesc ca să apuce și să ceară de la Dumnezeu mвncarea lor.
23. Răsărit-a soarele și s-au adunat și оn culcușurile lor se vor culca.
24. Ieși-va omul la lucrul său și la lucrarea sa pвnă seara.
25. Cвt s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu оnțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pămвntul de zidirea Ta.
26. Marea aceasta este mare și largă; acolo se găsesc tвrвtoare, cărora nu este număr, vietăți mici și mari.
27. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace оn ea.
28. Toate către Tine așteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
29. Dвndu-le Tu lor, vor aduna, deschizвnd Tu mвna Ta, toate se vor umple de bunătăți;
30. Dar оntorcвndu-ți Tu fața Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor și se vor sfвrși și оn țărвnă se vor оntoarce.
31. Trimite-vei duhul Tău și se vor zidi și vei оnnoi fața pămвntului.
32. Fie slava Domnului оn veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33. Cel ce caută spre pămвnt și-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munți și fumegă.
34. Cвnta-voi Domnului оn viața mea, cвnta-voi Dumnezeului meu cвt voi fi.
35. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
36. Piară păcătoșii de pe pămвnt și cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.
__________________
Fa-ti timp s-astepti din urma cind mergi cu slabanogi.
Fa-ti timppe-un munte,seara,stind singur sa te rogi.
Fa-ti timp sda stai cu mama si tatal tau batrini.
Fa-ti timp de-o vorba buna si-o coaja pentru ciini.
...
Fa-ti timp si-aduna zilnic din toate cite-un pic,
Fa-ti timp,caci viata trece,chiar cind nu faci nimic.
|