[dobrin7m]

"Vreau sa stii, iubite frate, ca cel afierosit lui Dumnezeu este un barbat desavarsit; ca nu numai el trebuie sa fie in Dumnezeu ci si Dumnezeu trebuie sa fie intru el, dupa cum Domnul insusi spune: "Intru cel care ramane intru Mine si Eu voi ramane intru el." (Ioan 15,5). Omul lui Dumnezeu trebuie sa locuiasca in cortul cel dumnezeiesc, dar in acelasi timp sa se faca el insusi munte al neprihanitei Dumnezeiri; nu numai sa cuprinda ci si sa fie cuprins de slava Celui ce sus ce nu se lasa sa fie stapanit de puterea intunericului si a patimilor. Pentru ca iubind sfintenia si neprihanirea, Mantuitorul locuieste intru cei vrednici si pe cei care Il primesc pe El ii elibereaza de patimi, asa incat nu mai sunt ravasiti si purtati de colo colo de orice vant.

Se cuvine asadar sa iesim din robie. sa purtam chipul omului celui din cer, dupa cum am purtat si chipul omului celui de lut si sa aratam madularele noastre slujitoare ale dreptatii si sfinteniei, precum mai inainte, le-am aratat slujitoare ale pacatului. Sa fim incredintati ca umbland in lumina, vom vedea fara nici o piedica lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu dupa cuvantul care zice: "Deschide ochii mei si voi cunoaste minunile Tale din Legea Ta. (Ps. 118,18)
Caci dupa cum in legea fizica cel ce umbla in lumina nu se poticneste, tot asa in lumea rationala cel ce se afla in sfintenie desavarsita nu doreste pe cele viclene si nu cugeta pe cele josnice; pentru ca nu exista nici o comuniune intre lumina si intuneric nici potrivire intre templu si lacasul idolilor. Deci, ca templu a lui Dumnezeu ia aminte la tine insuti, evita imprimarea idolilor duhovnicesti in inima ta. Orice patima care lucreaza in suflet este idol. De aceea bine s-a zis: "Ceea ce te biruieste aceea te si stapaneste." ( 2 Petru 2,19).

Sufletul care leapada aspectul rusinos al chipului pacatului si nu mai este stapanit de cugete urate, care nu mai desfraneaza cu cel viclean, se afla in comuniune doar cu Mirele cel ceresc.
Ranit de iubirea fata de El, se topeste de dor, ca sa zic asa, sa se uneasca cu El in mod tainic intru sfintenie, printr-o unire frumoasa, tainica si nestricacioasa.

Sa stim deci ca aceasta este tinta noastra, pana ce vom ajunge la "altarul lui Dumnezeu care veseleste tineretile noastre" ( Ps 42,4). Mantuitorul doreste ca noi, fiind inca in trup sa ne invrednicim de nepatimirea Lui si sa ne umplem de sfintenie." Macarie Egipteanul

Atata timp cat umblam in pacat, ne vedem pacatele mici tare, multe nici nu le vedem. Dar pe masura ce inaintam in curatire si pasim spre mantuire, pe masura ce alungam cugetele rele, si gandurile viclene, pe masura ce ne straduim sa ne desavarsim, si pacatele facute incep sa para mai mari.
Asa se explica de ce sfantul, cand ajunge la sfintenie, isi vede pacatele facute atat de mari incat se socoteste ultimul pacatos. Atunci atinge pragul smereniei, si nu mai vede sfintenia sa. Nici nu stie ca e sfant, el stie ca e pacatos.