1. Căutăm adevărul. Trebuie să avem suficient respect pentru Cartea Facerii spre a recunoaște că ea cuprinde adevărul, chiar dacă acel adevăr ne poate părea neobișnuit sau surprinzător. Dacă el pare să intre în contradicție cu ceea ce credem a cunoaște din știință, să ne aducem aminte că Dumnezeu este Autorul întregului adevăr, și orice este adevăr curat în Scriptură nu poate să contrazică cu nimic ceea ce este adevăr curat în știință.
2. Insuflarea Scripturii este de la Dumnezeu. Aceasta înseamnă că trebuie să căutăm în ea adevăruri de un rang mai înalt, iar, dacă întâmpinăm greutăți în a înțelege ceva, trebuie mai întâi să suspectăm propria lipsă de cunoaștere, mai curând decât un neajuns al textului dumnezeiește-însuflat.
3. Să nu ne grăbim a aduce propria deslușire locurilor „grele”, ci să căutăm ca mai întâi să ne familiarizăm cu ceea ce au spus Sfinții Părinți despre acele locuri, recunoscând înțelepciunea lor duhovnicească de care noi suntem lipsiți.
4. Trebuie iarăși să ne ferim de ispita de a lua citate izolate de la Sfinții Părinți, scoase din context, spre a „dovedi” ceea ce dorim. De pildă, am văzut un ortodox care dorea să dovedească că zidirea lui Adam nu are nimic „deosebit”, citând următoarea afirmație a Sfântului Athanasie cel Mare: „Omul întâi-zidit a fost făcut din țărână ca orișicare, iar mâna ce l-a zidit pe Adam zidește iarăși și întotdeauna pe cei ce vin după el”. Aceasta e o afirmare generală a lucrării ziditoare neîntrerupte a lui Dumnezeu, și nimeni nu s-ar gândi s-o contrazică. Dar lucrul pe care persoana respectivă voia să-l demonstreze era acela că nu există o deosebire reală între zidirea oricărui om viu și zidirea primului om și, îndeosebi, că trupul lui Adam s-ar fi putut alcătui prin zămislire firească în pântecele unei creaturi încă nu chiar umane. Poate fi oare îndreptățită folosirea afirmației citate ca „dovadă” în această problemă ?
Se poate întâmpla să aflăm în scrierile Sfântului Athanasie un pasaj ce respinge tocmai această idee. Într-un alt loc el zice: „Deși numai Adam a fost alcătuit din lut, totuși în el s-a cuprins moștenirea întregului neam”. El afirmă aici destul de clar că Adam a fost zidit în chip diferit de toți ceilalți oameni, ceea ce, așa cum vom vedea, este într-adevăr învățătura Sfinților Părinți îndeobște. Deci nu ne este îngăduit să luăm un citat din el și să socotim că dovedește sau deschide calea unei idei dragi nouă. Afirmația generală a Sfântului Athanasie despre firea omului nu spune absolut nimic despre felul aparte al zidirii lui Adam.
Greșita folosire a citatelor din Sfinții Părinți este o capcană foarte obișnuită în zilele noastre, când polemicile asupra unor subiecte de acest fel sunt adeseori foarte pătimașe. Vom face tot ce ne stă în putință spre a ocoli asemenea capcane, neatribuind nici una dintre tâlcuirile noastre Sfinților Părinți, ci încercând doar să vedem ce anume spun ei înșiși.
5. Dacă socotim că putem adăuga câte ceva înțelesului textului pentru zilele noastre, să o facem cu precauție și deplin respect pentru integritatea textului Facerii și părerile Sfinților Părinți. Și, făcând aceasta, trebuie să rămânem întotdeauna smeriți, căci știința zilelor noastre are eșecurile și greșelile ei, iar dacă ne încredem prea mult în ea ne putem trezi noi înșine cu o înțelegere greșită.
6. Vom încerca mai întâi să-i înțelegem pe Părinți, și abia apoi să dăm propriile răspunsuri la unele întrebări, dacă le avem. În Sfinții Părinți aflăm "mintea Bisericii”, înțelegerea vie a revelației lui Dumnezeu. Ei sunt legătura noastră între vechile texte ce cuprind descoperirea dumnezeiască și realitatea de astăzi. Fără o asemenea legătură fiecare om rămâne de capul lui, rezultatul fiind zecile de mii de interpretări.
http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/Facerea.html