În prealabil postat de neica_nimeni_altul
Poziția (locația) pământului în cosmos (spațiu) nu putea fi decât una: în centru (geocentric), iar din punctul de vedere al mișcării, staționar, imobil (geostatic). Singurul caz excepțional de mișcare a pământului este cutremurul. Dar în nici un caz nu este vorba de o rotație, de vreun fel permanentă, ci de o clătinare temporară: 2 Regi XXII, 8; 1 Paralipomena XVI, 30; Iov IX, 6
Să reținem că în toată Scriptura nu există nici măcar un singur verset care să indice vreo mișcare de rotație a pământului în jurul soarelui sau în jurul axei sale! Iarăși, trebuie subliniat că poziția pământului este riguros dreaptă pe axul vertical N-S, iar polii pământului coincid cu polii cerești. De asemenea și ecuatorul ceresc este același cu ecuatorul pământesc. Vestita înclinație a axei pământului de 23½°, reprezintă de fapt înclinarea bandei zodiacale față de planul orizontal al eclipticii.
"Căci cei nebuni își închipuie că nimic nu stă pe loc, dar aceasta li se pare nu din obiectele văzute, ci din ochii care văd. Deoarece ei sunt nestatornici și buimaci, ei cred că Pământul se rotește cu ei, dar el nu face asta ci stă nemișcat. Tulburarea este chiar starea lor, și nu vreo schimbare a stihiei.” (Sfântul Ioan Gură de Aur Omilia la Tit)
Sintetizând cele spuse pana acum, să recapitulăm:
- Pământul este sferic (și nicidecum plat), greu, dens, stabil, nemișcat și stă în mijlocul cerului (universului), suspendat, pe nimic.
- Pământul nu este planetă.
- Pământul are și întâietatea ontologică față de toate celelalte corpuri cerești, fiind un „întâi făcut”.
- El este singurul centru al universului.
- El este singurul corp fix și nemișcat (în afara situațiilor speciale ale cutremurului)
- El este singurul corp ceresc purtător de viață.
- Pe el s-a făcut omul.
- Aici a fost creat paradisul, grădina Edenului, raiul.
- Aici S-a întrupat Mântuitorul, a trăit și a lucrat iconomia mântuirii noastre, a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat la ceruri.
- Aici va veni cu slavă să judece viii și morții, (chiar dacă va fi un pământ nou și un cer nou, datele esențiale nu se schimbă).
|