Citat:
În prealabil postat de Melissa
Unii mai perspicace isi dau seama inainte de-a se casatori. Altii isi dau seama dupa casatorie. Altii isi dau seama dupa mai multe casatorii. Altii nu-si dau seama niciodata ca nu se afla langa jumatatea lor.
Semnele NU trebuie ignorate! Nu trebuie facut nici un compromis pentru ca DUMNEZEU nu este suferinta! DUMNEZEU este IUBIRE! Atunci cand suntem alaturi de cea/cel raduit de Dumnezeu sa ne fie sot/sotie, soarele este mereu pe cer, nu exista nori, nu exista furtuni, nu exista anotimpuri decat unul singur :anotimpul IUBIRII, culorile florilor imprastie fericire, Dumnezeu este mereu in mijlocul lor, nu exista dezamagire, nu exista deznadejde, nu exista nepotrivire, nervi, frustrari, certuri , nu exista LIPSA BINELUI, pentru ca ei insisi reprezinta BINELE, fiind UN SINGUR TRUP, dupa VOIA LUI DUMNEZEU!
Nu stiu daca m-am facut inteleasa..  |
De înțeles, înțeleg. Dar pare utopic ceea ce descrii. Sau, în orice caz, o raritate.
Există cupluri care s-au iubit o viață; am auzit bătrâni spunând: niciodată nu ieșeam din vorba lui sau el din a mea; ne înțelegeam din priviri. Am auzit-o și pe Monica Lovinescu spunând, la moartea soțului ei, Virgil Ierunca: „Eram, fiecare, ecoul gândului celuilalt”.
Dar astfel de iubiri sunt destul de rare. Pare mai curând un dar de la Dumnezeu, la care toți visăm, dar nu mulți îl primim. Nu e ceva ce ține de noi; sau poate să fie vorba de un soi de instinct pe care ar trebui să-l avem în căutarea celuilalt, ceva care să ne spună, în adâncul inimii, că
el este. Însă trebuie să fie, neapărat, reciproc.
Pe de altă parte, în căsniciile care scârțâie, și care constituie majoritatea, cred că cei doi pot învăța să iubească. Atunci când celălalt este nemulțumit de tine poate fi semn că trebuie să fii mai bun. Dumnezeu este iubire, dar devenirea este cruce. La slujba cununiei se cântă troparul sfinților mucenici și se atrage atenția mirilor că vor urma greutăți, că nu vor fi feriți de ispite. Dintre care, zic eu, cea mai mare e ispita de a se dezbina unul împotriva celuilalt. Pentru că vrăjmașul nu poate să nu urască Taina aceasta a unirii celor doi care îi poate uni pe ei cu Dumnezeu însuși.
Personal nu cred că mirii vor ajunge să fie cu adevărat încununați decât la sfârșitul luptei (cu ei înșiși), care va dura întreaga viață.
La cununie ți se dă, practic, arvuna iubirii, așa cum la botez ți se dă arvuna mântuirii; dar tu trebuie să lucrezi, să lupți, să te jertfești până la sfârșitul vieții.
Dar iată, că, din nou, am deviat de la subiectul thread-ului