CASA PĂRINTEASCĂ
de Léon-Pamphile Lemay
Când părul mi-a albit, când am îmbătrânit,
Am mai văzut o dată casa noastră de la țară.
Și plopul înalt ce se avântă spre cerul boltit
Și grădina ce țărușii o înconjoară.
Sufletul mi-e încă în acele locuri frumoase
Unde am petrecut o tinerețe liniștită.
Am răscolit cenușa în vatra de fum înegrită
Și amintiri uitate au țâșnit radioase.
Purtarea mea părea de neînțeles
Și copii râdeau. Nimeni nu le-a povestit
Că umila lor casă cândva m-a găzduit
Iar când am plecat, întorcând capul ades,
I-am auzit spunând pe cei mici:
- De ce-a venit moșul ăsta să plângă pe aici?
Traducere de Pârvu Ana Maria
P.S. - Prezentul mesaj nu are nicio legătură cu anteriorul.
Postăm poezia pentru că ne place.
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
|