Citat:
În prealabil postat de Kronos
Bine că se pleacă de la premisa (axiomatică, ca întotdeauna) că rațiunea e oarbă și afectează credința. Dar de ce nu vă puneți și întrebarea: poate fi credința oarbă și astfel să ne afecteze judecata?
|
Credința este într-un anumit sens oarbă, și anume atunci când face abstracție de o rațiune în care nu mai are încredere, pentru că e pervertită.
Atunci când îți dai seama că rațiunea te poate fura, minți, că ceea ce ți se prezintă ca adevăruri incontestabile sunt doar aparențe de adevăr, când îți dai seama că cineva te poate convinge că negrul e alb, merită să încerci măcar să te pui în postura credinciosului, să încerci și o altă perspectivă asupra lumii.
Și, când treci dincolo de îndoială, în teritoriul credinței, începi să înțelegi, să te luminezi, să vezi că toate capătă sens. Atunci, abia, ieși din întuneric.