View Single Post
  #243  
Vechi 02.08.2011, 15:50:26
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Îndelung Răbdător și Multmilostiv, primește-ne pe noi nevrednicii, sub pavăza Ta Dumnezeiască și îndrumă-ne pe calea cea bună a vieții, ajută-ne să facem Voia Ta Sfântă! Dacă greșim arată-ne nouă răul pe care l-am făcut și ne îndeamnă la pocăință! Dacă ne-am rătăcit de pe calea cea adevărată adu-ne din nou la turma Ta! Dacă ne-am înșelat arată-ne adevărul pe care trebuie să-l urmăm! Dacă vin ispititorii ori înșelătorii ajută-ne nouă, că în lumea aceasta încâlcită greu se mai poate deosebi cel viclean de cel curat sau drept! Pentru noi și pentru tot neamul omenesc ne umilim noi, Doamne, înaintea Ta, ca să fii iertător nouă și lor, ca un Mântuitor venit de la Tatăl pe pământ pentru om! Te rugăm călăuzește-ne Doamne, spre Împărăția Ta de Lumină! Îți mulțumim Doamne Iisuse Hristoase, pentru Jertfa Ta de Iubire pentru noi oamenii, pentru Sfânta Împărtășanie prin care Tu Însuți vii și reverși în sufletele noastre forța Ta Mântuitoare și pentru darurile vieții care curg asupra noastră clipă de clipă!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!
Reply With Quote