Partea 4
Din punct de vedere semantic, atat in ebraica ( עֹ֖ור ovr ) , cat si in greaca (dermatinous), acest termen tradus in romana prin „piele”, inseamna si „a ascunde”(conform oricarui dictionar/ lexicon. Vezi pt. conformitate Greek-English Lexicon Oxford, 1940
http://www.perseus.tufts.edu/hopper/...7:entry=de/rma )
In limba greaca „dermatinous”, isi are radacina din cuvantul „derma” δέρμα care ca substantiv inseamna piele iar ca verb: a ascunde, a invalui, a infasura ceva ca sa nu poata fi vazut, a invesmanta, a acoperi cu ceva pt. a nu fi la vedere.
Prin urmare, dupa cadere, si NU de la inceput, Dumnezeu i-a adaugat omului o trasatura noua: Dumnezeu a imbracat, a infasurat, a invaluit omul ( acel trup modelat dintr-o tarana care si ea era spiritualizata + suflarea de la Dumnezeu), ADAUGANDU-I o infatisare oarecum opaca, a infasurat omul intr-un vesmant, asa incat adevarata faptura nu mai e la vedere.
La vedere a ramas doar aceasta a doua cvasi-natura, iar in launtru acesteia e adevarata faptura care odata ce L-a primit pe Hristos incepe sa se refaca, sa se vindece de ranile pacatului inca din timpul vietii, iar dincolo urmeaza sa se hraneasca la nesfarsit din izvorul harului. Avandu-L pe Hristos , e deja VIU launtric urmand sa primeasca harul izvorat din El din ce in ce mai deplin, asa cum li s-a intamplat sfintilor care puteau zice si ei ca Pavel: „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”. Deci daca Hristos e cel ce traieste in omul credincios, E CLAR ca, moartea biologica nu Il impiedica pe Hristos sa vietuiasca in continuare in acel om. Si e clar ca Hristos nu are nici un motiv sa-si retraga Duhul din sufletul care L-a primit si care s-a straduit sa nu creeze prapastie intre ei prin pacate.
Apostolul Pavel numeste acest trup stricacios, aceste vesminte/haine cu termenul de „cort”.
„Fiindcă noi știm că dacă acest cort – locuința noastră pământească – se va desface, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică în ceruri. Că'ntru aceasta și suspinăm, întru dorul de a ne îmbrăca pe deasupra cu locuința noastră cea din cer,
astfel încât, după ce vom fi fost îmbrăcați cu ea, să nu fim găsiți goi”. 2 Cor 5, 1-3
Daca ar fi sa exprim aproximativ printr-o metafora, as zice ca omul dupa cadere, imbracat de Dumenzeu cu acea infatisare adaugata e, sa zicem cumva ca un „cocon” (de fluture) in launtrul caruia vietuieste de fapt adevarata faptura. Aceste „vesminte/haine/ imbracaminte” ADAUGATE dupa cadere, (si care nu reprezinta adevarata noastra natura) le dam jos atunci cand functiile biologice inceteaza. De abia, atunci, din acest „cocon”, iese la iveala adevarata faptura.
Daca omul, L-a primit in El pe Hristos, PRIN Duhul Sfant, atunci, „nu mai traieste el, ci Hristos e Cel ce traieste in el”, in faptura lui launtrica (vorba Apostolului Pavel: „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine). Si deci, cand e sa dea jos vesmantul adaugat, omul iesit din „cocon”, e un om Viu in care traieste Hristos. La a doua venire, trupul mort si stricacios, va fi inviat si el pt. a se uni cu sufletul nemuritor si pt. a se pnevmatizeze si el, pt. a deveni asemenea trupului lui Hristos dupa Inviere.
Daca omul nu L-a primit pe Hristos cat timp a vietuit, atunci, cand el iese din „ vesmantul acesta adaugat”, se va vedea pe sine cum e cu adevarat: chircit, uscat, mic, slabanogit, cam ca miezul ranced si deshidratat al unei nuci desi la coaja e aratoasa si lucioasa.
Apropo, in limba greaca, din familia de cuvinte a termenului „derma” (piele, a invalui, a ascunde) , face parte si „dermata” care inseamna coaja fructelor. Asa cum sub coaja fructelor e ascuns miezul, asa cum coaja fructelor se da la o parte pt. a scoate la iveala miezul acoperit, infasurat, invaluit, pus de Dumnezeu in launtru, tot asa, „hainele de piele”, adaugate omului, vor fi date la iveala odata cu moartea iar omul se va vedea atunci daca are in el Viata izvorata din Duhul Sfant (zoe) sau nu.