Citat:
Īn prealabil postat de glykys
Dam raspuns si de ce am facut noi pentru aproapele, ai vazut ce scrie in Evanghelie referitor la ce vom fi intrebati la Judecata, daca ne-am miluit aproapele, nu cate ore ne-am rugat pentru mantuirea personala. Crestinul nu e strut, sa isi bage capul numai in pamant si sa fie indiferent fata de ce se intampla. Stiu insa ca nu ai vrut sa sustii asta, dar am vrut sa mentionez acest lucru, sa nu spunem: pe mine ma intereseaza sa ma mantuiesc, vecinul treaba lui, cu faptele lui!
Asta imi aduce aminte de povestea cu lingurile, ca si in rai si in iad sunt niste oameni cu linguri cu cozi foarte lungi, diferenta e ca in iad, nimeni nu isi poate duce lingura la gura sa manance, in timp ce in rai, acest lucru e compensat de faptul ca fiecare dintre ei ii tine lingura vecinului, reusind altfel sa se hraneasca cu totii, unii de la altii.
|
Sigur, desigur, cu totul imi pare si mie adevarat ce spui. Noi suntem crestini si purtam poverile aproapelui, atunci cand e cazul, fara frica si fara calcule meschine.
Dar, sora draga, iata ce ma framanta pe mine: cum voi face asta, in ciuda intregii mele bunavointe, cand am atatea hibe in mine? Nu se cuvine sa lucrez neincetat si la slefuirea mea? Imi pare asa de teribila munca asta necontenita... Si atat de frumoasa, pur si simplu frumoasa, in ciuda caderii si regretelor inevitabile. Vrem sau nu, noi tot avem de muncit zdravan cu noi insine, asta vroiam sa reamintesc. Poate, de-o vreme, sunt eu cam nemultumit de mine si aceasta face sa razbata o unda de asprime din frazele mele. Dar nu e apostrofare, Doamne fereste, cum ar putea fi? Ci pur si simplu imi marturisesc greutatile catre fratii si surorile mele care stiu ca se nevoiesc si ei. Sper doar putina ingaduinta, un fel de simpatie, sa zicem, pe baza celor pe care le avem in comun. Iar asta cred ca ne uneste si mai mult, Domnul fie cu noi!