În prealabil postat de Man Teo
Un suflet orb nu vede lumina, un suflet surd nu aude lumina, un suflet mut nu da lumina, un suflet fara brate nu cuprinde lumina, un suflet fara picioare nu merge la lumina, un suflet fara inima nu o simte deloc si sufletul fara trup e in intunerec.
Un suflet ce urmeaza sa se nasca simte cu tot trupul lumina, o cauta din prima zi, si o gaseste cu adevarat in cea de odihna a cautarii, ca e in puterea Lui Dumnezeu sa faca de toate pentru trupul omului, si cand le-a terminat, El insusi s-a odihnit.
Pe toate aceste cai de a vedea lumina, le primeste inainte de nastere, dar vede acel suflet cu adevarat pana nu se naste din nou; caci cine cauta sa vada, se naste sa o vada.
Iar cand vede lumina, o vede cu primii ochi, dar cu susul in jos, si i-si naste ochii din nou si apoi vede bine, dar nu aude ceea vede, i-si da urechilor putere sa se nasca din nou si sa simta ca ce aude cu ochii, e ce vede cu urechile...si asta e bine.
Cu toate simturile primite omul sa caute lumina din suflet, prin trup si mai departe.
Sa se constientizeze ca este vesnica molie daunatoare pamantului si fara de culoare, si sa se opreasca din prihana, ca sa primeasca apoi, un nou trup alb si nou si binecuvantarea luminii.
Omul a fost totusi daunator primului pamant, de aceea i-si lasa mama si i-si cauta nevasta lui. O va gasi numai daca cinsteste pamantul dintai.
Inainte de a se naste si-a inselat sufletul cu false lumini, de aceea in lumea aceasta i-si va lua o credinta, dar credinta lui sa fie din lumina cea dintai.
Credinta omului sa steie dreapta in fata lui Dumnezeu, caci daca nu va sta asa, va cadea in stanga celor rai scosi din judecata lumii sau in dreapta celor vazuti buni din dorinta lumii.
Ia-ti prietene, trupul si crucea, in fratia timpului...
|