[AlinB]

Omul asa cum a fost creat de Dumnezeu, n-are absolut nimic rau in el, nici o rautate sau aplecare spre rautate, nici un zbucium, o trauma nimic.

Toate aceste din urma au venit o data cu pacatul.
Initial omul era plin de har, prin neascultare a pierdut harul si a ramas descoperit in fata raului.

Prin pacat, gandirea omului si implicit actiunile lui nu se mai afla sub binelui absolut, sunt coruptibile sau chiar corupte de catre rau.

Asa pacatosi cum suntem, raul personificat se poate strecura in constiinta noastra, in gandurile noastre, poate sa faca sugestii, sa dea idei, chiar sa amestece ratiuni care nu ne aparatin in rationamentele noastre.

In schimb, cu cat ne aflam mai aproape de Dumnezeu, cu atat raul are mai putina putere, putem discerne de la bun inceput (incepand cu cel mai firav gand sau impuls sufletesc) orientarea spre rau si ii putem pune capat fara prea mult efort (depinde si de natura ispitei).

Daca cumva se intampla ca cel rau sa ne sugereze anumite ganduri, le putem imediat "detecta" si respinge prin smerenie si rugaciune.

Dar, cu cat alunecam mai mult in pacate si patimi, pierdem harul, pierdem discernamantul, cel rau isi amesteca foarte usor gandurile cu gandurile noastre pana intr-acolo incat sa credem ca ele ne sunt proprii si chiar mai mult, ca au o logica de nezdruncinat.

Si ajungem sa facem sau spunem lucruri rele si daca suntem intrebati de ce zicem "asa mi-a venit" si incepem sa le justificam cu logica pe care diavolul ne-a sugerat-o.
Insa adevarul este ca o facem fiind sub puterea celui rau caruia noi, prin pacatele noastre i-am cedat controlul.

Si mare atentie, indiferent cum judecam NOI pacatele, ca fiind mari sau mici, si oricat de multe scuze le gasim, efectul lor este acelasi: pierderea harului si alunecarea sub influenta celui rau.

Si lucrurile din pacate nu se opresc doar aici, atingerea raului nu se opreste doar la gandurile si chiar faptele noastre, atinge pe cei din jur, relatiile cu ei, modul in care decurg lucrurile in viata noastra.

Noi credem ca oamenii indraciti sunt doar cei care ii vedem la ritualurile de exorcizare, nu..din pacate realitatea este mult mai tragica.

Suntem chemati sa fim dumnezei prin har dar prin natura noastra, la fel de bine putem si sa ne indracim prin pierderea harului, asa cum si ingerii lui Dumnezeu au devenit draci prin mandria care i-a rupt din prezenta harului.

Si acesta este un proces de care de putine ori ne dam seama, luam decizii gresite si chiar daca realizam ca sunt gresite in loc sa recunoastem ca am gresit si sa le indreptam facem alte greseli care sa le acopere pe primele si tot asa din greseala in greseala, nepocaite si nespovedite, ajungem sa ne obisnuim cu raul, sa ucidem constiinta si astfel crestem raul si rautatea in noi si nu binele.

Iar din pacate asa cum sunt Sfintii purtatori de har, multi oameni care ii vedem aparent normali sunt purtatori de draci care au pus stapanire pe mintea si faptele lor, ii vedem dupa cum injura dupa cum urasc biserica, credinta si slujitorii ei, dupa ratiunea tulbure, patimile de care nu se pot dezlipi, etc.

Insa chiar si cei credinciosi pot trece printr-un fenomen asemanator daca nu-si parasesc pacatele, chiar daca nu ajung peste noapte sa urasca pe Dumnezeu, ajung in tot felul de probleme, periculoase atat suflet, minte cat si pentru trup.

Deci da, raul se poate amesteca la modul foarte personal si profund cu fiinta noastra, daca nu parasim pacatul si nu ne pocaim de greselile noastre, toate pe care le stim si de care suntem constienti, pentru ca se spune la spovedanie ca daca nu lasi acolo toate pacatele, risti mai tarziu sa te intorci cu mult mai multe inapoi.